In Bucuresti

Karma personală a luat de curând o nouă întorsătură şi iată-mă acum in Bucureşti...
Am închiriat o garsonieră în zona Panduri, aproape de Academia Militară. Un demisol cu o fereastră atât de mică încât îmi pare o deschizătură de mitralieră a unui buncăr.
Exact aşa am ajuns să îi spun acestui loc - buncărul meu din Bucureşti :)
Aşadar, cine locuieşte în imensitatea asta de oraş şi doreşte să se întâlnească personal cu mine pentru discuţii despre Dharma, eventual practică, mă poate contacta şi stabilim o oră.


ps: întâlnirile cu sangha din Craiova, continuă, bineînţeles, în zilele în care pot ajunge la Tariki Dojo

Credinţa e simplă, nimic special

Am observat că unii practicanţi din alte tradiţii ori cu experienţă în diferite şcoli buddhiste, care mai discută cu mine despre Jodo Shinshu, percep shinjin-ul (credinţa în Buddha Amida) ca pe o stare anume, cumva specială, care trebuie atinsă. Probabil că această tendinţă provine din practicile cu care sunt deja obişnuiţi în şcoala din care fac parte, unde trebuie atins cutare sau cutare lucru, simţit sau vizualizat ceva anume, etc

Însă shinjin-ul este diferit. Nu presupune nici o stare specială a minţii, nimic deosebit de simţit sau experimentat, ci este pur şi simplu a te încrede în Buddha Amida. Mă bazez pe Buddha Amida pentru atingerea Buddheităţii (Iluminării supreme) în Tărâmul Său Pur.

Nici o stare specială nu este necesară, deşi adeptul poate avea un sentiment de uşurare, ca şi cum i s-ar lua o povară de pe umeri, în sensul că nu mai este nevoie să se bazeze pe el însuşi în a deveni un Buddha. Povara propriei eliberări este cărată de Buddha numit Amida, de Cel ce deja a parcurs tot drumul înaintea lui şi pentru el.

Poţi fi bucuros atunci când te încrezi pentru prima oară în Amida însă asta nu înseamnă că oră de oră, clipă de clipă, te vei gândii la Amida sau vei experimenta o bucurie perpetuă. Viaţa noastră este în aşa fel, încât putem fi mai întotdeauna doborâţi de probleme şi griji zilnice. Este ok, pur şi simplu este ok să fim aşa. Nu trebuie să ţopăim de bucurie mereu că suntem salvaţi de Amida, însă cu toate acestea, salvarea lui Amida este prezentă, la fel cum este şi simpla credinţă în El.

După primul moment în care experimentezi credinţa în Buddha Amida, aceasta devine precum o respiraţie, în sensul că nu o simţi mereu datorită vieţii zilnice de om neiluminat, însă ea rămâne acolo, prezentă în inima ta. Aţi observat că nu întotdeauna devenim conştienţi de faptul că respirăm, dar asta nu înseamnă că respiraţia nu mai există, altfel am muri. Însă uneori, în prospeţimea unei dimineţi sau în aerul curat de munte, ori în clipele grele de efort sau probleme de sănătate, percepem din nou respiraţia. La fel, suntem îngropaţi până la gât în problemele cotidiene şi uităm de Dharma, însă apoi ne amintim şi iar recităm nembutsu, aducându-ne aminte de Buddha Amida în care avem credinţă şi care ne salvează din naştere şi moarte.

Pe calea Jodo Shinshu suntem relaxaţi, deoarece nu avem nevoie de stări speciale ale minţii, nu trebuie să fim altfel decât suntem în viaţa de zi cu zi, adică prinşi mereu în ataşamente de tot felul, nu trebuie să fim înţelepţi…. pe scurt, nu trebuie să fim decât exact aşa cum suntem. Iar Amida face TOTUL.

Noi, însă ce facem, ne-am putea întreba.

Nimic!

Şi ce ar putea de fapt, nişte amărâţi ca noi, să facem cu adevărat în afară de a ne încrede în El şi a recita Numele Lui? Iar această recitare este expresia credinţei.

Refugierea în Amida, credinţa în Amida, recitarea Numelui Său are efect nu datorită nouă, adică vreunei stări speciale pe care noi o aducem cu noi, ci datorită lui Amida. Credinţa în Amida este credinţa în Amida, nu credinţa în noi înşine. Este credinţa în Altul, în Cel ce este deja Buddha şi care a promis că va salva toţi distruşii, terminaţii, incapabilii, oamenii obişnuiţi şi fără nici un merit.

Repet, nu vă gândiţi la ceva special în ceea ce priveşte credinţa. Să nu aveţi senzaţia că ceva trebuie să se întâmple cu voi după ce vă încredeţi în Amida, spre exemplu, faptul că veţi fi mai calmi, mai buni, mai înţelepţi, etc. Jodo Shinshu nu este pentru cei ce au astfel de aşteptări.

Cineva îmi spunea că nu are somn şi face eforturi să atingă shinjin. I-am zis, „relaxează-te, shinjin-ul este doar a te baza pe Amida; nu te stresa, încrede-te în Amida. Renunţă la ideea că trebuie să simţi ori să creezi ceva special”.

La urma urmei, suntem oameni obişnuiţi, ce naiba tot vrem să simţim special? Este aiurea să umblăm ori să aşteptăm ceva special. Shinjin-ul, cel mai important lucru în Jodo Shinshu, este doar a te baza exclusiv pe Amida în atingerea propriei Iluminări.

În momentul morţii şi al naşterii în Tărâmul Pur ori sfera de influenţă a lui Amida, veţi devenii şi voi Buddhaşi, însă până atunci, relaxaţi-vă şi rămâneţi aşa cum sunteţi – adică oameni obişnuiţi. Totul este ok.

Namo Amida Bu

---Ghid pentru studiul buddhismului Jodo Shinshu (ordinea recomandata a articolelor)---

Adevărata întristare

Uneori mă simt obosit de atâtea vorbe, de atâtea gânduri, idei, de atâta fugă încolo şi încoace. Atunci când îi dau prea multă atenţie, mintea mea mă oboseşte îngrozitor. În aceste momente simt nevoia să mă spăl pe faţă cu apă proaspătă şi să revin la esenţă. Ce este cu adevărat important în această viaţă, ce pot eu să fac, aşa cum sunt, ce pot eu să înţeleg? În momentul când îmi dau seama că nu mai ştiu nimic, mă opresc. Este un moment simplu şi natural, o oboseală naturală a creierului care se vrea atoatecunoscător şi atotputernic. Prea multe calcule personale şi preocupări inutile.

“Doar spune nembutsu şi fii salvat de Amida. Nimic altceva nu mai este necesar.” “Lăsaţi toată karma voastră în grija lui Amida”, nu există nimic de înţeles, de câştigat sau de pierdut în această lume, nu vă mai preocupaţi de voi înşivă, nu vă mai ataşaţi de voi înşivă. Lăsaţi-vă în pace, abandonaţi-vă Legământului Principal. Nu prin voi veţi atinge naşterea în Tărâmul Pur ci prin Puterea lui Buddha Amida.

Maestrul Rennyo spunea:

“Când apare pentru prima oară credinţa, naşterea noastră în Tărâmul Pur este pe deplin asigurată. Apoi rămâne la latitudinea lui Amida să decidă dacă ne salvează după ce distruge karma noastră negativă ori dacă o lasă aşa cum este. Este inutil să ne preocupăm de karma negativă. Ceea ce trebuie cu adevărat să ne intereseze este că Amida îi salvează pe cei care se încred în El.” ….. “A face calcule personale despre noi înşine este o practică amestecată. Nu avem nimic altceva de făcut decât să ne încredem în Amida.”

Naşterea noastră în Tărâmul Pur nu depinde de concepţiile despre bine sau rău, de ceea ce egoul nostru are senzaţia că poate să facă sau nu, ci de Înţelepciunea şi Compasiunea Infinită a lui Buddha Amida.

De unde această senzaţie că mai avem încă ceva de făcut în afară de a ne încrede în Amida? Şi anume ce ne-ar mai rămâne de făcut? Să salvăm lumea? Şi cu ce minte să salvăm lumea…. cu cea de acum?

D mi-a spus că se gândeşte de multe ori să facă ceva pentru suferinţa tuturor oamenilor, că această lume în care trăim este mizerabilă, chiar prea mizerabilă…

Într-adevăr, este o lume mizerabilă dacă o privim din punctul de vedere al patimilor omeneşti. Însă ce putem noi face? Maestrul Shinran a spus: “Compasiunea pe Calea Înţelepţilor înseamnă a avea milă, a compătimi şi aţi păsa de celelalte fiinţe. Totuşi, este foarte dificil ca cineva să-i salveze pe ceilalţi după cum doreşte.”

A face eforturi să vii la dojo, a asculta învăţătura, a primi shinjin, este singurul lucru pe care îl puteţi face pentru a vă salva pe voi înşivă şi pe ceilalţi. Unora le-ar putea părea insignifiant, mai ales acelora pentru care scopul religiei este doar a te face util societăţii, reducând-o astfel la un soi de utilitarism social. Nu puteţi însă întreprinde nimic altceva în stadiul la care vă aflaţi acum. Doar după ce veţi atinge Buddheitatea prin Puterea Legământului lui Amida veţi ajuta într-adevăr toate fiinţele. Până atunci nu numai că s-ar putea să nu le fiţi de folos dar le puteţi chiar încurca.

“Compasiunea pe Calea Tărâmului Pur trebuie înţeleasă ca fiind mai întâi de toate atingerea Buddheităţii prin rostirea nembutsu-lui şi apoi, dobândind mare iubire şi mare compasiune veţi putea ajuta fiinţele sensibile după cum doriţi.

Oricâtă iubire şi oricâtă milă am putea simţi în viaţa de acum, este foarte greu să-i salvăm pe ceilalţi aşa cum dorim; astfel această compasiune rămâne neîmplinită. Aşadar, numai rostirea nembutsu-lui reprezintă marea compasiune care merge până la capăt.”

Doar aparent, noi, adepţii Jodo Shinshu, ne preocupăm numai de propria noastră naştere în Tărâmul Pur, de propria eliberare. Însă, în realitate, naşterea în Tărâmul Pur nu este altceva decât o permanentă reîntoarcere în această lume, ca bodhisattva, pentru a salva toate fiinţele. Cum însă am putea să ajutăm pe cineva în această viaţă, asemenea unui Buddha sau Bodhisattva? Departe de noi această pretenţie.

Dacă vreţi să îi ajutaţi pe ceilalţi, atunci atingeţi shinjin (inima încrezătoare). Nimic altceva nu mai este necesar. Iar shinjin-ul nu trebuie promovat neapărat, dulceaţa lui se va răspândi de la sine şi asupra celorlalţi atunci când se manifestă binele karmic din trecut şi ei devin deschişi faţă de mesajul salvator al lui Amida.

Dacă vreţi într-adevăr să vă întristaţi de ceva, atunci întristaţi-vă că nu faceţi suficiente eforturi pentru a asculta învăţătura şi că nu aţi primit credinţa (shinjin). Aceasta să fie singura voastră întristare şi suferinţă. Suferinţa lumii o veţi putea căra cu adevărat în spate doar după ce, dobândind shinjin, vă veţi naşte în Tărâmul Pur. Se spune în Tannisho:

“Oricine trebuie să se teamă ca nu cumva să meargă împotriva intenţiei regretatului nostru Maestru. Mai mult, trebuie să se întristeze profund dacă nu este în acord cu Legământul Principal al lui Amida.”

--Ghid pt studiul buddhismului Jodo Shinshu - ordinea recomandata a articolelor--

“Indiferent că mergeţi, că staţi aşezaţi sau întinşi”

În ceea ce priveşte faptul că gândurile şi tendinţele voastre negative nu dispar nici înainte şi nici după atingerea inimii încrezătoare….

Nu vă faceţi probleme din cauza lor. Compasiunea lui Amida nu are nimic de-a face cu ele. De aceea, Maestrul Rennyo spune că această karmă negativă a fiinţelor este ca şi inexistentă, în sensul că nu va împiedica naşterea nostră în Tărâmul Pur. Asta este de asemenea şi înţelesul “atingem Buddheitatea fără a distruge patimile oarbe.”

Dacă vă apar în minte gânduri negative, lăsaţi-le să treacă. Nu stă în puterea voastră să le opriţi şi nici nu are rost să încercaţi. E posibil ca astfel de încercări să vă ducă la probleme psihice grave. Observaţi-le şi lăsaţi-le să treacă. Ele sunt karma voastră, tendinţele voastre karmice conştiente sau inconştiente. Spun “ale voastre” pentru că sunteţi ataşaţi de ele, vă identificaţi cu ele şi urmăriţi să le împliniţi, însă în realitate ele sunt asemenea norilor de pe cer. Nu aparţin nimănui, nu vin de nicăieri şi nu se duc nicăieri. Aşadar, lăsaţi-le în pace, nu este nevoie să insistaţi asupra lor, să încercaţi să le modificaţi. Doar bazaţi-vă pe Amida şi spuneţi nembutsu. Dacă treceţi prin momente bune, spuneţi nembutsu şi lăsaţi-le să vină şi să plece iar dacă treceţi prin momente rele, de asemenea spuneţi nembutsu şi lăsaţi-le să vină şi să treacă. Întotdeauna ni se va întâmpla câte ceva. Nu încercaţi să spuneţi nembutsu doar atunci când vă simţiţi rău sau atunci când vă simţiţi bine. Refugiaţi-vă în Amida oricând şi spuneţi nembutsu, indiferent de starea în care vă aflaţi. Acesta poate fi unul din înţelesurile lui “indiferent că mergeţi, că staţi aşezaţi sau întinşi”. Închei acest articol cu o poezie de Senmyo Wajo:

“Când eşti singur şi rănit, recită Namo Amida Butsu.

Când te simţi cel mai singur om din lume şi eşti deprimat, recită iarăşi Namo Amida Butsu.

Namo Amida Butsu este pentru acest om ignorant şi plin de dorinţe oarbe.

Când lucrurile sunt aşa cum trebuie, nici bune nici rele, Namo Amida Butsu.

Namo Amida Butsu nu este recitat pentru urechile celorlalţi,

ci este o chemare dintre părinte şi copil.

Aud Namo Amida Butsu cu urechile mele,

Namo Amida Butsu, răspund cu vocea şi inima mea,

Namo Amida Butsu, recită chiar şi numai de zece ori şi dormi în pace!

Dacă se întâmplă să mori dintr-o dată, oriunde şi oricând, te afli acasă în Tărâmul Pur al Iluminării.

Către toate fiinţele, treziţi-vă către Namo Amida Butsu şi bucuraţi-vă!"

---Ghid pt studiul buddhismului Jodo Shinshu (ordinea recomandată a articolelor)---

Gesturile din dojo - o educatie profunda

Buddhismul nu este obiect de studiu ori doar un sistem de gândire, ci o învăţătură profundă. Calea buddhistă se înţelege cu mintea şi corpul, cu toată fiinţa noastră. Nu este doar o înţelegere intelectuală.

De ce spun “cu corpul”? Uitaţi-vă la gesturile care se fac în dojo: gassho (1), raihai (2), ridicarea la frunte a cărţii cu sutre înainte de a le deschide, etc. Nimic nu este întâmplător, acestea nu sunt doar nişte simple gesturi, ci o practică profundă. Aici, primul lucru pe care îl observaţi este că oamenii nu se mai comportă aşa cum sunt obişnuiţi în viaţa de fiecare zi. Aici nu se mai deplasează grăbiţi să intre în Hondo, ci din contră, fac gassho, intră numai cu piciorul stâng înainte, merg nici prea repede nici prea încet către locul lor, se pleacă înaintea altarului, etc. Sunt convins că în camera lor nu procedează la fel. Aici însă, trebuie să fie atenţi la orice gest, până şi la modul cum îşi aranjează papucii la intrare, indiferent cât de mărunt ar fi catalogat el în viaţa socială.

Gesturile din Hondo(sala de practică) sunt o educaţie profundă. Când eşti îndrăgostit eşti deschis şi sorbi cuvintele iubitei/iubitului cu toată fiinţa ta, fără nici o piedică, fără nici o reţinere. Atunci poţi primi ceva de dincolo de cuvinte. Cei care au iubit vreodată ştiu la ce mă refer. Când auzi învăţătura trebuie să ai aceeaşi deschidere ca a unui îndrăgostit. Pentru a înţelege, trebuie să asculţi cu devoţiune, cu sinceritate, cu toată fiinţa ta, ca şi cum nici o altă clipă în afară de cea prezentă nu mai există. Şi într-adevăr, această clipă ar putea fi ultima. Când iubim, luăm cu ambele mâini chipul iubitei/iubitului şi îi sorbim cuvintele. Cu ambele mâini, nu doar cu una singură! Când suntem în Hondo, facem gassho cu ambele mâini şi sorbim cuvintele lui Buddha. Ridicăm textele sacre cu ambele mâini. Dacă suntem în această stare de receptivitate, mesajul Legământului Principal va rodi în inima noastră, altfel nu se va întâmpla nimic.

Nu degeaba se insistă în Jodo Shinshu pe ascultarea continuă a învăţăturii. Dacă ascultăm încontinuu şi cu atenţie învăţătura, cu siguranţă vom fi capabili să primim shinjin (inima încrezătoare).

În dojo, în Hondo (sala de practică), ne abandonăm pe noi înşine cei preocupaţi de lucrurile efemere ale acestei lumi şi ne trezim (devenim atenţi) către un mod de viaţă autentic. Aici ne luăm în serios pe noi înşine: naşterea, viaţa şi moartea noastră.

Note:

(1) gassho: a uni mâinile în dreptul pieptului

(2) raihai: plecăciune ce însoţeşte gassho

- aici puteti citii si articolul Plecaciunea, primul si ultimul pas

-Ghid pt studiul buddhismului Jodo Shinshu (ordinea recomandata a articolelor)

Recitare Nembutsu (audio)

Pentru cei care se intreaba cum suna recitarea Numelui lui Buddha Amida (nembutsu), va prezint aici o scurta inregistrare postata pe pagina mea de youtube.
Namo Amida Butsu inseamna: "Ma refugiez in Buddha Amida/ Slava lui Buddha Amida"
Nembutsu este recitarea Numelui lui Buddha Amida - expresia credintei in acesta si a recunostintei pt salvarea oferita de El.



Ghid pt studiul buddhismului Jodo Shinshu
--ordinea recomandata a articolelor--

Patru intelegeri gresite despre nembutsu (impermanenta, karma rea/karma buna, una sau mai multe recitari)

comentariu al unui fragment din “Esentialul credintei” de Maestrul Seikaku pentru intalnirea de primavara a comunitatii Eko-ji Dusseldorf

Cele patru intelegeri gresite despre nembutsu, prezentate de Seikaku in fragmentul ales de mine din “Esentialul credintei”, au ca punct de plecare intelegerea gresita despre impermanenta, karma rea, karma buna si una sau mai multe rostiri ale Numelui lui Buddha Amida.

Cand vrem sa intelegem un obiect oarecare ne uitam la calitatile lui, la elementele care il compun. Care sunt asadar, elementele si calitatile fundamentale ale vietii? Un corp si o minte supuse unui ciclu inexorabil al nasterii, cresterii, maturizarii, decaderii si mortii. Decaderii si mortii … in special acestea doua trebuie sa ne atraga atentia, la fel cum atunci cand analizam un obiect, anumite calitati ies in mod special in evidenta si il definim in functie de ele. In cazul vietii, impermanenta este una din caracteristicile ei fundamentale. Ce putem face asadar cu un obiect a carui calitate fundamentala este impermanenta? Care ne scapa intotdeauna printre degete si este atat de periculos incat atunci cand este gresit inteles si folosit da nastere la suferinta? Iata intrebarea fundamentala. Toti practicantii au analizat si vor analiza aceasta viata cu aceeasi seriozitate cu care Siddharta a tratat intalnirea cu un batran, un bolnav, un mort si un intelept. Viata lui nu a mai putut fi la fel dupa aceste patru intalniri. Viata celui care constientizeaza adevarul impermanentei nu este una impartita intre momentul de acum si momentul mortii, ci o viata in care momentul mortii este trait aici si acum, constientizat aici si acum, in exact aceasta secunda. Momentul convertirii mele a fost momentul in care distanta dintre mine si moartea mea a fost redusa la zero. Pana atunci, simteam ca am timp destul sa practic meditatia, sa fiu intelept, sa citesc, etc. In momentul acela, insa, am simtit ca nu mai am timp. Shinjin-ul (inima increzatoare) este primit intotdeauna pe "patul de moarte'. Cel putin asa a fost la mine. De aceea nembutsu-l de atunci continua si acum, pentru ca primul nembutsu a fost nembutsu-l unui muribund.

De ce insa, convertirea mea a fost de la o practica bazata pe puterea personala, catre una bazata pe Puterea Celuilalt (Amida Buddha)? De ce nu catre o alta “mai buna”, insa tot in cadrul puterii personale? Pentru ca am simtit ca nu ma mai pot baza pe mine insumi. Pentru ca in momentul in care iti simti corpul fragil si ai inaintea ochilor cadavrul unui prieten sau al unei rude apropiate, nu mai faci parada de capacitatile personale. In acel moment am simtit ca nu mai pot fi un refugiu pentru mine insumi iar Amida a devenit singurul refugiu. De atunci continui sa simt acest adevar zi de zi. Nu numai perspectiva mortii dar insasi viata mea personala este o permanenta aducere aminte a necesitatii de a scapa de mine insumi in bratele lui Amida.

Maestrul Rennyo spunea: “Invatatura Dharmei lui Buddha este invatatura non-egoului”. In buddhism, invatatura non-egoului este legata adeseori de imaginea Bodhisattvasilor care nu se gandesc niciodata la ei insisi ci sunt in permanenta dedicati salvarii tuturor fiintelor. Nimic mai adevarat, insa acesta este numai un singur aspect. Cum am putea intelege noi, oamenii ignoranti, invatatura despre non-ego? In ce forma o gasim noi accentuata in Jodo Shinshu? A urma invatatura non-egoului inseamna, de asemenea, a abandona odata pentru totdeauna orice gand legat de meritele sau ne-meritele noastre, inseamna a nu include nici un calcul personal in ceea ce priveste nasterea noastra in Taramul Pur. Rennyo Shonin spunea:

“Cand Credinta este trezita in noi, nasterea in Taramul Pur este pe deplin stabilita. Ramane in seama lui Amida sa decida daca ne salveaza dupa ce a distrus karma noastra negativa sau nu. Ar fi inutil in ceea ce ne priveste sa discutam chestiuni legate de karma noastra rea. Ceea ce ar trebui sa ne preocupe este ca Amida ii salveaza pe cei care se incred in El”.

Privesc cele doua viziuni gresite, combatute de Seikaku, despre influenta karmei rele sau karmei bune in actul ce duce la nasterea in Taramul Pur, in lumina acestor explicatii ale lui Rennyo Shonin. La fel ca si acesta, Seikaku demonstreaza inutilitatea oricaror agatari de raul karmic sau binele karmic din trecut. A vorbi despre, ori a ne gandi la karma noastra inseamna a fi orbiti de noi insine si a nu il vedea pe Buddha. Inseamna a nu auzi invatatura ci a auzi zgomotele egoului personal. Pentru ca ce este pana la urma practica noastra, a recitarii cu credinta a Numelui lui Buddha, daca nu iesirea din capcanele periculoase ale egoului care se crede centrul Universului si care in zadar ne minte ca se zbate sa se depaseasca pe el insusi si sa atinga Nirvana prin propriile eforturi, cand de fapt nu face decat sa se intareasca pe sine intr-un mod subtil, punand si mai multe bariere intre el si adevarata Iluminare. Oare cum ar putea egoul sa se autoelimine bazandu-se tot pe el insusi, oare cum s-ar putea face dintr-o caramida o oglinda doar prin lustruirea caramizii? Acestea sunt intrebari fundamentale in Jodo Shinshu.

Apoi, intrebarea de cate ori sa recitam nembutsu este de asemenea inutila pentru cineva care se bazeaza pe Amida. Nu trebuie sa devenim complicati ci sa cautam sa intelegem esentialul. Numele nu este separat de shinjin. Saichi spunea:

“Cand cineva raceste, nu se poate abtine sa nu tuseasca. Eu am prins “guturaiul” Dharmei lui Buddha si nu ma mai pot opri sa tusesc nembutsu”.

Nembutsu nu apare inainte de Trezirea credintei tot asa cum tusitul nu provoaca guturai ci este o expresie, o manifestare a acestuia. Imi place aceasta explicatie simpla despre legatura dintre shinjin si nembutsu. Este foarte simplu sa deducem de aici ca numarul de recitari este neimportant, el poate sa fie mai mic sau mai mare, nu are importanta. Insa in mod cert, atunci cand suntem raciti vom tusi de mai multe ori. Ar fi de-a dreptul stupid sa consideram ca o raceala se manifesta doar printr-un singur tusit, chiar daca ne-am dat seama de existenta ei cand am tusit prima oara. La fel, atunci cand ne incredem pentru prima oara in Amida, recitam nembutsu in mod spontan, ca expresie a credintei. Namo Amida Butsu – Ma refugiez in Buddha Amida – este ceva cat se poate de natural. Apoi, din moment ce ne-am molipsit de shinjin, bineinteles ca vom mai simti nevoia sa recitam nembutsu si alta data. A te gandi “oare de cate ori ar trebui sa tuseasca un om racit”, sau “de cate ori trebuie sa spuna un indragostit ‘’te iubesc”, nu este altceva decat a filosofa asupra racelii si a iubirii. Inseamna a o privi din afara. A sta pe margine si a privi la Legamantul Principal, intrebandu-te de cate ori trebuie sa reciti nembutsu, inseamna ca inca nu te-ai “agatat de manecile lui Amida”, cum zice Rennyo.

Trebuie cu adevarat sa ne lasam imbratisati de nembutsu, adica sa ne bazam pe Amida si sa nu ne mai preocupam de nimic altceva. Iar acest lucru sa il facem chiar azi, adica aici si acum, pe patul de moarte al zilei de azi, unde orice intrebare inutila inceteaza iar nembutsu apare in mod spontan.
Namo Amida Butsu.

--Ghid pt studiul buddhismului Jodo Shinshu (ordinea recomandata a articolelor)--

Timp pentru Dharma

“Daca asteptati sa terminati toate lucrurile pe care le aveti de facut,
nu veti avea niciodata timp pentru Dharma;
Oameni din Tingri,
ganditi-va la ea si practicati-o fara intarziere.

Activitatile de fiecare zi sunt fara de sfirsit, precum undele apei pe suprafata unui lac.

V-ati putea gandi ca sunteti in stare sa incheiati toate proiectele pe care le aveti in urmatorii zece sau douazeci de ani si ca dupa aceea veti fi capabili sa practicati Dharma in liniste. Insa pierdeti din vedere un aspect foarte important si anume, fragilitatea vietii.
Nu ati vazut niciodata tineri murind in tot felul de conditii neprevazute? Este ilogic sa presupuneti ca nu vi s-ar putea intampla nimic.

Daca gandul de a practica Dharma va apare in minte, nu ezitati nici o clipa. Nu il lasati deoparte nici pana a doua zi. Momentul potrivit este chiar acum. Taranul nu asteapta ca frigul sa intareasca pamantul si planteaza semintele la timpul lor, atunci cand solul este cald si umed. Imediat ce ati intalnit un bun invatator spiritual si ati primit instructiunile lui, sunteti gata sa porniti pe drumul Trezirii.”

din “O suta de sfaturi” de Padampa Sangye, comentate de Dilgo Khyentse Rinpoche

Dedic acest citat tuturor laudarosilor cu care am fost la un moment dat in corespondenta si care s-au declarat foarte interesati de buddhism sau chiar gata sa treaca la buddhism, dornici sa inceapa practica imediat, insa care au gasit intotdeauna argumente de genul “nu am timp, sunt foarte ocupat, o sa vin cand o sa fiu mai liber” sau “dojo-ul din Craiova este prea departe”, de parca Tariki Dojo ar fi in alta tara si care nu au inteles si poate nu vor intelege niciodata ca buddhismul se practica si se intelege in sangha(comunitatea buddhista), cu genunchii pe podeaua din Hondo (sala de practica).

Orice elev stie ca, desi se poate ocupa de teme si acasa (poate practica si acasa), numai la scoala (dojo), in prezenta colegilor de practica si a invatatorului i se poate verifica intelegerea si corecta greselile. Daca nu pastram o legatura puternica si directa cu sangha si invatatorii nostri putem ajunge sa practicam un buddhism personal si iluzoriu care sa nu fie altceva decat creatia mintii noastre si care, in loc sa ne elibereze ne va afunda si mai mult in capcanele egoului.


---Ghid pentru studiul buddhismului Jodo Shinshu(ordinea recomandata a articolelor)---

GHID PT STUDIUL BUDDHISMULUI JODO SHINSHU (ordinea recomandata a articolelor )

Pentru cei care sunt într-adevăr interesaţi sa studieze buddhismul Jodo Shinshu însă nu ştiu cu ce să înceapă ori cum să îşi organizeze studiul, tuturor celor care se simt pierduţi în multitudinea de postări, le ofer aici un ghid/schemă ajutătoare cu articole de pe site-ul oficial şi de pe acest blog. Voi actualiza mereu atunci când cred că este cazul, aşa că fiţi pe fază – ghidul acesta va fi păstrat cât mai vizibil la home page. Puteţi să îl priviţi ca pe un fel de curs.

Primele articole pot fi considerate „buddhism general” iar următoarele încearcă să descrie principalele aspecte ale învăţăturii Jodo Shinshu. Nu am trecut în această schemă tot ce am scris sau postat aici pe blog, doar o selecţie introductivă.

Cei care au întrebări sau doresc să discute cu mine în particular ma pot contacta pe messenger sau la nr-ul de telefon afisat în coloana din dreapta.

1. Trei caracteristici fundamentale ale existenţei
2. Cele Patru Nobile Adevăruri
3. Suferinţă, „detaşare” şi starea de Buddha
   

4. Învăţătura buddhistă despre om, dorinţă şi karmă
   
5. Parabole utile în înţelegerea învăţăturii buddhiste despre karmă
6. Pe scurt despre cele şase categorii de fiinţe neiluminate
   

7. Ce este un Buddha
   

8. Aspiraţia de a deveni un Buddha – cel mai important lucru
   

9. Despre Buddha Amida şi Tărâmul Său Pur
   

10. Despre practica buddhistă
    

11. Există mai multe tipuri de practici buddhiste
    

12. Buddhismul Mahayana
    

13. Calea Înţelepţilor şi Calea Tărâmului Pur
    

14. Metode diferite pentru oameni diferiţi – Jodo Shinshu, metoda de relevanţă universală
    

15. Scopul venirii lui Shakyamuni în această lume
    

16. A intra pe Calea Jodo Shinshu + Miracolul Jodo Shinshu
    

17. Sinceritate
    

18. Parabola celor două râuri şi a căii albe
    

19. Despre Credinţă şi Nembutsu în buddhismul Jodo Shinshu – introducere în principalele aspecte ale învăţăturii

+ Credinţa şi Nembutsu nu sunt creaţia noastră

20. Credinta e simpla, nimic special

21. Transferul de merit de la Buddha Amida către practicant

22. Patru intelegeri gresite despre Nembutsu

23. Atingerea Buddheităţii de către cei răi

24. Am fost un „bun” buddhist

25. Influenţa karmei din trecut şi imposibilitatea Eliberării prin noi înşine

+ Rolul preceptelor în buddhismul Jodo Shinshu.

26. Salvarea lui Amida este de neconceput şi nu are legătură cu meritele noastre

27. Salvarea celor cu care avem legaturi karmice si a tuturor fiintelor

28. Nu este necesară vre-o stare specială pentru a merge în Tărâmul Pur

Ma mut in Constanta

Ceea ce credeam că va dura mai mult, s-a întâmplat mai repede decât mă aşteptam, aşa că în noaptea asta iau trenul spre Constanta - noua mea casă pentru următorul an şi poate pentru totdeauna. ... Nu se ştie niciodată.

Situaţia mea acolo va depinde de mai mulţi factori printre care şi serviciul pe care o să-l găsesc. În acelaşi timp vreau să mă ocup şi de cei interesaţi de buddhismul Jodo Shinshu din Constanţa. Aşa că doritorii, curioşii, mă pot contacta la numărul de telefon afişat pe acest blog.

Legăturile cu sangha din Craiova vor rămâne strânse prin vizitele pe care o să le fac în mod regulat pentru învăţătură şi practică.
Însă în viaţa unui preot buddhist, peregrinarea, pribegia, aventura, mutatul din loc în loc pentru a propovădui Dharma sunt ceva normal iar statul prea mult într-o singură zonă nu este recomandată.
Cu cât mai multe oraşe unde voi putea răspândi mesajul tradiţiei noastre, cu atât mai bine.
Sper să fac treabă bună în Constanţa şi să am o viaţă cât de cât acceptabilă.
Însă, indiferent ce ar fi, trebuie să merg mai departe....

Voi posta ceva nou pe blog imediat ce reuşesc să ma aranjez în noul bârlog.

Namo Amida Butsu

ps: dacă aveţi nevoie de un baiat bun la toate, care să vă aranjeze grădina, tundă iarba, etc, nu ezitaţi să mă contactaţi :)))))

Înapoi de la templul Jiko-ji (Belgia)

M-am întors de la templul Jiko-ji din Antwerp. Iata aici cateva fotografii de la această întâlnire.
De la dreapta la stânga: 1. toţi participanţii, 2. eu si Rev Daijo Fons Martens (preotul templului Jiko-ji), 3. eu si Marcus Cumberledge - poet belgian.


ps: după ce mă mai odihnesc, voi posta ceva nou - un fel de ghid ajutător în studiul buddhismul Jodo Shinshu - util în mulţimea de articole publicate aici şi pe site-ul oficial

La templul Jiko-ji

(foto: altar Jiko-ji)

În perioada 28 Aprilie - 5 Mai voi fi plecat în Antwerp (Belgia) la templul Jiko-ji http://www.jikoji.com

Nu ştiu dacă voi avea acces la internet ori timp suficient să găsesc o sală de net, aşa că s-ar putea să nu pot răspunde eventualelor scrisori de la cititori.

Pe curând!

Suferinţă, “detaşare” şi starea de Buddha

“Ochii mei după ce au văzut totul,
s-au întors
la crizantemele albe.”

Ochii noştri văd multe în viaţă iar obişnuinţa lor este de a selecta, de a împărţi lucrurile în bune sau rele, în întâmplări plăcute şi întâmplări neplăcute, de a discrimina şi judeca totul în funcţie de noi înşine, de ceea ce ne place sau nu ne place, de cum am dori ca ceilalţi să se comporte faţă de noi.

Este atât de greu să ne păstrăm zâmbetul pe buze… nu acel zâmbet forţat şi politicos cerut de societate ci zâmbetul cald, spontan şi natural care vine din acceptarea lucrurilor aşa cum sunt, din înţelegerea profundă că fiecare îşi are drumul său în această lume, nu neapărat legat de noi înşine sau de dorinţele noastre vis-à-vis de el, ci propriul lui drum, ştiut sau neştiut chiar de el însuşi.

Nu suntem centrul universului ci o parte din el, însă cu toate acestea am dori ca absolut totul să fie în conformitate cu dorinţele noastre. Iar dacă lucrurile merg altfel ajungem să privim universul ca fiindu-ne ostil. Iată originea suferinţei!

De fapt totul se petrece în mintea şi în imaginaţia noastră. Separarea “eu şi restul lumii”, „eu şi voi” provine din mintea mea, este creaţia mea. Izolându-mă psihic de ceea ce mă înconjoară ajung să privesc totul dualist şi doar în funcţie de mine. Atunci încep să proiectez diferite lucruri asupra celorlalţi, ajungând în cele din urmă să iau această proiecţie drept realitate. Cu greu voi mai putea la un moment dat să ajung să discern între ceea ce există cu adevărat şi ceea ce eu însumi am proiectat asupra realităţii. Spre exemplu, să zicem că am cumpărat un obiect nou pe care ni-l doream de mult, ne bucurăm de el, însă la un moment dat îl pierdem. “E normal să sufere”, ar putea zice cineva, “doar e al lui, e maşina lui, e telefonul lui”, etc. Şi totuşi, de ce să fie normal? Acela este un obiect ca oricare altul, diferindu-se de celelalte prin forma şi alcătuirea lui fizică şi nimic mai mult. Maşina este maşină, copacul este copac, telefonul este telefon, etc. Ce îl face însă diferit în ochii noştri? Aceasta este relaţia pe care o stabilim între noi şi el, relaţie care vine din partea noastră, proiecţia mentală pe care o aruncăm asupra lui, agăţarea noastră faţă de el. De aici provine toată mizeria şi suferinţa.

“Este al meu”, în momentul în care am ajuns să gândim acest lucru, ne facem noi înşine dependenţi de acel obiect, ca şi cum am vrea cu tot dinadinsul ca fericirea noastră să depindă de el. Apoi, suferim când îl pierdem. Nu este oare toată această poveste, o simplă prostie? La fel procedăm în toate aspectele vieţii noastre şi chiar cu oamenii pe care îi întâlnim. Totul este „al nostru” iar noi depindem de tot.

În Nobilul Adevăr despre Suferinţă, Buddha Shakyamuni spune:

“toate laturile experienţei făcute în cuget şi în trup, cărora agăţarea le este inerentă, sunt suferinţă.”

“Cărora agăţarea le este inerentă” – să nu uităm niciodată aceste cuvinte atunci când suferim şi dăm vina pe alţii. Întotdeauna, pentru omul centrat în sine însuşi, celălalt este vinovat de tot ceea ce i se întâmplă, când de fapt suferinţa lui provine pur şi simplu din agăţare, din proiecţiile false pe care le aruncă asupra lumii. Liniştea nu are cum să se stabilească într-un om care se agaţă de orice, ochii unui astfel de om nu vor vedea niciodată crizanteme albe ci o lume gri, ostilă şi care se încăpăţânează să nu fie niciodată pe placul lui.

Foarte sugestivă mi se pare următoarea întâmplare: Doi călugări discutau în contradictoriu despre un steag fluturat de vânt. “Steagul se mişcă”, susţinea unul. “Ba.nu, vântul mişcă steagul”. Maestrul care se afla din întâmplare pe acolo şi aude cearta lor spune: “Mintea voastră se mişcă.” Sunt lovit de adevărul acestor cuvinte simple ori de câte ori le redau în mintea mea. Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să ne certăm între noi, spunând: “tu nu eşti aşa cum trebuie, tu eşti de vină, sau de fapt, lumea asta în care trăim este de vină” când de fapt, “mintea nostră se mişcă”, propriul nostru mod de a vedea lucrurile este singurul vinovat.

Nobilul Adevăr al cauzei suferinţei spune:

“Această sete este cea care duce la renaştere(1) şi este însoţită de agăţarea pătimaşă care fuge când după un lucru când după altul.”

Care este însă calea de urmat?

Nobilul Adevăr despre încetarea suferinţei ne recomandă:

“Este completa distrugere şi separare de acestă sete, uitarea ei, renunţarea la ea, eliberarea de ea şi neataşarea faţă de ea.”

În general vorbind, aceasta înseamnă a accepta tot ceea ce ni se întâmplă fără să emitem nici un fel de judecăţi, a trăi adică fără să avem pretenţia ca lumea să se învârtă după cum vrem noi. Când ceva apare în viaţa noastră ne bucurăm de el, când acesta dispare, îl lăsăm să plece, îl lăsăm să treacă. Nu ne interpunem înaintea lumii, însă nici nu ieşim din ea. Suntem cu mintea exact acolo unde ne aflăm şi trăim fiecare clipă, apreciind tot ceea ce ni se oferă. Este ca şi cum ne-am afla înaintea unui râu. Ne bucurăm de el, de curgerea lui şi vedem la un moment dat un buştean cu o formă ciudată care pluteşte la vale, odată cu râul. Ce facem atunci, îl privim şi îl lăsăm să îşi urmeze cursul ori alergăm pe mal după el ca să nu îl pierdem din ochi şi să îl avem în faţă “pentru totdeauna”?

Până aici am vorbit aşadar despre agăţare şi efectele ei nocive, despre înţelepciune şi detaşare, însă buddhismul nu înseamnă doar atât. Dacă citim sutrele observăm că marii Buddha şi Bodhisattva, nu numai că au o înţelepciune ce depăşeşte la modul absolut gândirea discriminativă, ci şi compasiune infinită. De fapt, sutrele debordează de compasiune, nenumărate exemple prezente acolo dovedind acest lucru. Buddhismul nu ne învaţă doar să ne detaşăm de tot şi toate ci şi cum să trăim plini de compasiune. Aparent nu ar exista nici o legătură între detaşare, a lăsa să treacă şi compasiune. Pentru cei mai mulţi dintre noi, imaginea unui om detaşat se suprapune peste aceea a unui om nepăsător, închis în perfecţiunea sa. Această imagine este cât se poate de falsă.

Ce înseamnă de fapt detaşarea şi absenţa agăţării? În buddhism, expresia “a lăsa să treacă” este cea mai potrivită explicaţie a cuvântului “detaşare”, asta deoarece detaşarea înţeleasă doar prin sine însăşi presupune un efort, o acţiune prin care urmărim să schimbăm ceva, să ne debarasăm de ceva anume care provoacă suferinţă, însă “a lăsa să treacă” arată un mod de a fi mai aproape de natural – nu avem ce să schimbăm, ce să modificăm, doar lăsăm să treacă, lăsăm lucrurile să îşi urmeze cursul lor natural, fără să interpunem proiecţiile noastre. Asta este şi ceea ce trebuie înţeles prin a fi fără ego. Dintr-o astfel de atitudine nu au cum să apară gânduri şi acţiuni negative, deoarece fundamentul lor, agăţarea, este complet distrus.

A fi egoist înseamnă a percepe lumea în funcţie de tine, în timp ce tu te afli în centrul ei. Aceasta este impuritatea. A fi fără ego înseamnă a-i vedea pe ceilalţi şi niciodată pe tine însuţi. Aceasta este adevărata puritate.

Un Buddha este fără ego, în sensul că nu se priveşte pe sine însuşi ca fiind separat de restul existenţei, nu se centrează în el însuşi. Starea în care se află, deşi dincolo de puterea noastră de percepţie, depăşeşte noţiunile false de eu şi ceilalţi, precum şi toate problemele unei minţi discriminative. A fi fără ego, nu înseamnă a fi mort sau aneantizat, cum greşit înţeleg unii. Înseamnă a fi eliberat de egoul iluzoriu şi discriminativ, a fi trezit către o realitate dincolo de orice dualism, a trăi în această realitate, a fi ferm fixat în ea. Nirvana, care provine din verbul “nirv” – a se stinge – este un termen cu conotaţie negativă doar în ceea ce priveşte iluzia, în sensul de stingere a patimilor, a unui mod greşit de a înţelege lumea, însă este o stingere urmată instantaneu de o Trezie supremă către adevărata realitate. Nu este deloc ceva abstract, ci adevărata fiinţare, nu este inconştienţă şi afundare în impersonalitate, ci trăirea dincolo de personalitatea iluzorie. Pentru noi, buddhiştii, ea este starea supremă în univers, de aceea îl privim pe Buddha ca fiind suprem.

Note:

(1) Renaşterea în diverse forme de existenţă.

Puteti citii in continuare articolul Despre Buddha Amida si Taramul Sau Pur

Mintea schimbătoare (2)

Discuţie la dojo:

A: “Aseară mă simţeam atât de rău încât îmi doream foarte mult să mă nasc cât mai repede în Tărâmul Pur”

Răspuns: “Aseară îţi doreai într-adevăr să te duci în Tărâmul Pur cât mai repede pentru că te simţeai prost, însă astăzi, când eşti bine, nu mai vrei să ajungi acolo prea curând. Cea care uneori vrea să ajungă mai repede sau mai târziu în Tărâmul Pur este mintea noastră schimbătoare şi egoistă. Din fericire, însă, naşterea în Tărâmul Pur este lucrarea lui Amida iar nu propria acţiune. Nu putem să atingem Naşterea bazându-ne pe o astfel de minte care azi vrea iar mâine nu mai vrea să ajungă acolo. Tocmai pentru că avem o astfel de minte schimbătoare şi plină de iluzii suntem salvaţi de Amida. Cei cărora le lipsesc seminţele Buddheităţii şi le este atât de greu să părăsească această casă arzând sunt exact cei avuţi în vedere de Legământ.”

pe aceeaşi temă - Mintea schimbatoare (1)

Plecăciunea - primul şi ultimul pas

Recomand tuturor să practice plecăciunea de cât mai multe ori. Însă nu faceţi din asta o obligaţie. Nu există vre-o obligaţie de acest fel în Jodo Shinshu. Fiţi naturali. Asociaţi plecăciunea recitării nembutsu. Plecaţi-vă din recunoştinţă.

Este bine să atingeţi pământul cu fruntea. Când vă plecaţi, doar plecaţi-vă. Recitaţi nembutsu şi aruncaţi-vă la pământ înaintea lui Buddha. Nu daţi curs gândirii conceptuale. Nu vă bazaţi pe voi înşivă. Doar deveniţi plecăciunea. Nu faceţi nici un efort pentru a vă abandona pe voi înşivă. Nu vă gândiţi la ego atunci când vă plecaţi. Doar plecaţi-vă. Plecăciunea este o practică în sine. Nu ai cum să te înalţi pe tine însuţi atunci când te pleci cu adevărat. Atât cei care au realizat cât şi cei care nu au realizat încă inima încrezătoare (shinjin) este bine să practice plecăciunea împreună cu nembutsu. Pentru primii ea este o expresie a credinţei şi a recunoştinţei iar pentru ultimii poate deveni o pregătire pentru deschiderea faţă de Compasiunea lui Amida.

Practica plecăciunii este una profundă şi uşor de îndeplinit. Ea, la fel ca şi nembutsu, nu necesită o ştiinţă sau capacităţi speciale. O recomand tuturor, mai ales acelora care tehnicile meditative le par prea dificile.

Prin plecăciune intuim şi avem acces la multe adevăruri fundamentale. Este o cale către realitatea de dincolo de ego şi de dincolo de cuvinte. Să nu o considerăm aşadar, niciodată, ca fiind o practică inferioară altora. Plecăciunea, la fel ca orice altă acţiune însoţită de atenţia trează, devine meditaţie. Ea este, în opinia mea, la fel de bună ca orice altă practică. Cine ajunge să se plece cu adevărat şi din toată fiinţa sa, nu este deloc departe de Buddha. Celui care a dobândit spiritul plecăciunii, toate porţile îi sunt deschise. Aşa cum am mai spus de atâtea ori, chiar atingerea shinjin-ului este o plecăciune profundă.

Folosiţi orice tip de plecăciune care vi se pare mai potrivită. Buddhismul are multe tipuri de plecăciuni. Alegeţi câteva mai apropiate de stilul vostru şi care vă plac în mod deosebit. La dojo am arătat şi voi arăta câteva exemple de astfel de plecăciuni. Aşezaţi înaintea voastră un altar cu o imagine a lui Buddha Amida sau dacă nu sunteţi adepţi Jodo Shinshu folosiţi orice altă imagine buddhistă. Aduceţi ofrande de flori şi aprindeţi o lumânare. Puteţi oferi înaintea lui Buddha şi fructe sau prăjituri, orice vi se pare vouă că merită oferit, în afară de alcool, carne sau produse de origine animală . A aduce ofrande este o practică veche în buddhism şi aparţine tuturor şcolilor. Ea reprezintă expresia recunoştinţei, a devoţiunii faţă de Buddha şi învăţătura Lui. De fapt, totul este o expresie a recunoştinţei, atât nembutsu cât şi plecăciunea şi aducerea de ofrande.

Faceţi totul conştient, atenţi la fiecare gest. Doar prin conştientizare şi atenţie orice acţiune devine o practică, o meditaţie. Altfel, ea este doar o mişcare automată a corpului. Când sunteţi conştienţi, corpul şi mintea voastră devin unitate iar transformarea spirituală poate apărea. Dacă plecăciunii fizice îi adăugaţi atenţia, aceasta devine şi o plecăciune a minţii. Obişnuindu-vă să vă plecaţi şi făcând din plecăciune o practică zilnică, veţi vedea cum viaţa voastră se schimbă. Smerenia şi recunoştinţa pot apărea.

Plecăciunea este şi o afirmare a unităţii dintre tot şi toate. Nu este o afirmare pur intelectuală ci a întregii fiinţe, o simţire cu trupul şi mintea noastră a acestei unităţi. Tocmai din acest motiv, însă nu numai, plecăciunea este şi înţelepciune, pentru că nu lasă loc de manifestare discriminării şi dualismului. Să nu confundăm aşadar, niciodată, plecăciunea cu umilirea.

Priviţi un om mândru şi plin de el însuşi, studiaţi-i atitudinile şi gesturile. Privirea sa vine de undeva de sus, există o barieră invizibilă însă perceptibilă între el şi ceilalţi, un dualism clar exprimat. Când facem gassho (1) afirmăm egalitatea şi unitatea dintre noi şi toate fiinţele, în acel moment încetăm orice fel de discriminare; apoi când ne plecăm ne exprimăm recunoştinţa faţă de ele şi faptul că suntem gata să învăţăm, să devenim elevii întregii existenţe.

Când suntem capabili de o plecăciune profundă este semn că am devenit deschişi şi pregătiţi să ascultăm învăţătura lui Buddha. Nu degeaba se spune în Jodo Shinshu că practica noastră este a asculta (monto). Numai un om care se poate pleca este în stare să asculte cu adevărat. Plecăciunea este calea către ascultarea şi înţelegerea învăţăturii, precum şi expresia recunoştinţei pentru ceea ce am primit, pentru Compasiunea nediscriminatoare a lui Buddha Amida care ne acceptă aşa cum suntem. În acest fel, putem spune că plecăciunea este primul pas pe calea buddhistă şi în acelaşi timp ultimul. Ea ne pregăteşte pentru primirea inimii încrezătoare (shinjin) şi ne ajută să ne exprimăm după aceea, recunoştinţa, alături de nembutsu.

Note

(1) gassho : a unii mâinile la piept. Este însoţită de plecăciune.

Crimele cu ocazia sarbatorilor traditionale

Ma simt nevoit sa scriu despre un subiect care pentru multi este greu de suportat si acceptat datorita obisnuintelor noastre. Sunt impins sa scriu de suferinta care pluteste in aer, zilele acestea, in apropierea uneia din cele mai mari sarbatori a crestinatatii ortodoxe. Nu simbolistica sacrificiului si invierii lui Iisus este motivatia mea si nici dorinta de a aduce un afront acestui important eveniment pentru cei care se considera crestini. Motivul intristarii mele, prezenta dureroasa si malefica pe care o simt plutind in jurul nostru nu are nimic de a face cu crestinismul si tin sa subliniez in mod special acest lucru.

Durerea celor fara de glas omenesc, groaza mortii intiparita in ochii celor mai slabi decat noi, raceala din inimile compatriotilor mei, justificarile demonice pe care le folosesc pentru a ucide cu sange rece atatia miei si alte fiinte cu ocazia sarbatorilor de Pasti, din fata tuturor acestora as vrea sa fug si sa nu le mai vad, sa nu le mai aud, sa nu mai simt aceasta deznadejde in fata neputintei de a face ceva. Nu stiu daca ceea ce voi scrie mai poate schimba ceva sau pe cineva, nu stiu daca va salva macar o viata din cele atat de multe luate pe nedrept, insa probabil ca mai am putina speranta daca reusesc totusi sa leg cateva fraze si sa le impartasesc celorlalti, buddhisti sau nebuddhisti.

Nu stiu ce ar trebui sa fac si cu ce ar fi mai bine sa incep. Cu argumente logice ar zice unii, cu argumente din scripturi vor sugera altii. Sunt atatea dezbateri si oameni gata sa dezbata si sa intoarca pe toate fetele chestiunea drepturilor animalelor si a abtinerii de la carne incat o discutie de acest gen ar dura probabil o viata intreaga. Sunt insa oare argumentele logice suficiente? Oare atat a mai ramas din sufletul nostru – numai logica si mintea rationala? Avem oare nevoie de argumente pentru a recunoaste suferinta? Cand o fiinta striga de disperare in fata mortii sau plange, avem nevoie sa o intelegem rational ori simtim direct in inima ecoul suferintei sale? De ce alte argumente, decat ochii blanzi ai mieilor si strigatele lor de durere si moarte, mai avem nevoie pentru a recunoaste ca uciderea lor este un act demonic si contrar spiritului de compasiune care ar trebui sa vietuiasca in mod natural in inimile noastre. Cum am putea oare impaca acest strigat pe care nu vrem sa il auzim cu orice cale spirituala, indiferent care ar fi ea? Cum vom putea trezi in noi adevarata compasiunea daca ucidem si ne hranim cu carnea fiintelor, mai ales in situatii cand avem atat de multe alte optiuni alimentare? Sutrele arata fara putinta de tagada ca a consuma carne este impotriva spiritului de adevarata compasiune pe care ar trebui sa-l trezim in noi.

Este groaznic modul detasat si relaxat in care oamenii se duc in acele locuri unde se taie si se vinde carnea mieilor, platind macelarii sa faca toata aceasta munca necurata sau indeplinind-o chiar ei langa blocuri sau in curtile lor. Apoi se aseaza linistiti la masa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat – “asa e traditia”, zic ei, un argument mai mult decat suficient de atatea sute de ani. Generatii intregi sunt angrenate, cu ocazia sarbatorilor de Craciun si Pasti, intr-un lant de crime, repetat cu o consecventa diabolica, facand din aceste perioade ale anului un prilej de moarte, suferinta si cea mai neagra karma negativa.

Va rog pe toti cei care va considerati buddhisti insa participati alaturi de familiile voastre la masa de sarbatori, reflectati asupra cuvintelor lui Buddha despre abtinerea de la ucidere si de la consumul de carne - cea care este insasi cauza si motivatia uciderii si incercati sa intelegeti adevarata esenta a compasiunii nediscriminatoare, singura care vede toate fiintele ca pe proprii nostri parinti, frati sau copii. Nu va lasati purtati de argumente false si interpretari eronate motivate de lacomie, nici chiar daca ar proveni de la oameni pe care ii considerati Maestri sau sfinti in viata.

Nu exista o hrana care sa aduca o mai mare suferinta si mizerie fiintelor decat carnea! Feriti-va, in aceste zile si nu numai, sa luati parte direct sau indirect la acest macel, nu dintr-o pornire egoista de purificare personala ci din intelegerea plina de compasiune a suferintei celor mai slabi decat noi.

Fie ca Cele Trei Comori (Buddha, Dharma si Sangha) sa ne binecuvanteze intotdeauna si sa ne ajute sa ducem o viata fara consecinte negative pentru celelalte fiinte.

Namo Amida Buddha

_________________

Cititi aici un alt articol:

Strigatele de la usa abatorului

Metode diferite pentru oameni diferiţi – Jodo Shinshu metoda de relevanţă universală

Din secolul 19 când au apărut primele traduceri şi studii în mediile universitare şi până în zilele noastre, când buddhismul a devenit una din religiile cu cea mai mare creştere din Europa, a existat cred eu, tendinţa de a scrie sau a vorbi mai mult despre metodele şi şcolile buddhiste bazate pe studiu sau efort individual, evitându-se direct sau indirect formele de buddhism devoţional, numit adeseori de unii, „buddhism popular” (1).

Există aşadar, după unii băieţi deştepţi, un buddhism „serios” şi un buddhism „mai puţin serios” ori mai puţin demn de luat în seamă. Bineînţeles, acestea sunt doar nişte împărţiri mentale făcute în funcţie de personalitatea celor care se apropie de buddhism, nesusţinute însă de studiul sutrelor şi cărţilor sacre în care sunt înregistrate cuvintele lui însăşi Buddha Shakyamuni.

Toate discursurile (sutrele) acestuia au fost păstrate şi transmise mai întâi oral sau prin metode mai puţin palpabile de către călugării din diferite epoci, până când au fost puse în scris, fiind traduse azi în diferite limbi europene. Buddha Shakyamuni a predicat timp de 45 ani şi a întâlnit diferite tipuri de oameni, adaptându-şi discursul şi metodele prezentate în funcţie de interlocutori.

Oamenii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, nivelul de înţelegere şi realizare este diferit şi exact din acest motiv este normal să existe metode diferite de practică. Sunt bineînţeles anumite învăţături şi doctrine fundamentale în buddhism, precum cele despre om, karma, natura de Buddha, etc, pe care le puteţi găsi în toate şcolile buddhiste, însă abordarea practică ori mai bine zis, drumul către Iluminarea supremă sau Buddheitate, este prezentat diferit de Shakyamuni în discursurile sale.

Diferite şcoli buddhiste care au apărut de-a lungul istoriei se bazează pe unul sau mai multe discursuri (sutre) dintre sutele păstrate în canoanele buddhiste. Existenţa mai multor şcoli de buddhism în ziua de azi poate părea în ochii celor neavizaţi şi grăbiţi în a face asemănări cu religia lor personală, ca fiind un semn de decădere ori discordie între buddhişti. Însă, pentru mine, această diferenţă dintre şcolile buddhiste este un semn de normalitate şi genialitate a buddhismului şi a Fondatorului său. Există porţi Dharma diferite pentru a evada din camera limitată a egoului, iluziilor şi suferinţelor de tot felul, în spaţiul deschis şi liber al Nirvanei ori stării de Buddha.

Pe baza acestei diferenţe acceptate ca normală şi a respectului faţă de toate practicile şi metodele prezentate de Shakyamuni, precum şi din convingerea că toţi cei care urmează una dintre aceste metode sunt până la urmă copiii şi fraţii aceluiaşi Părinte Fondator, există colaborare între buddhiştii diferitelor şcoli. Această colaborare şi respect reciproc ia diferite forme de la împărţirea aceluiaşi loc de practică aici la Tariki Dojo Craiova de către două grupuri buddhiste, până la diferite fundaţii şi organizaţii de ajutor reciproc, aşa cum este spre exemplu, Uniunea Buddhistă Europeană, din care face parte şi Jodo Shinshu România. Însă nu intru acum în amănunte.

Şcoala buddhistă Jodo Shinshu se bazează pe trei sutre fundamentale în discursurile lui Buddha Shakyamuni: Marea Sutră despre Buddha Amida, Sutra Contemplaţiei asupra lui Buddha Amida şi Mica Sutră despre Buddha Amida. În aceste sutre dar şi în multe altele, Shakyamuni vorbeşte despre acest Buddha Amida şi diferitele practici legate de atingerea Iluminării supreme prin intermediul Lui. Accentul nu mai cade de această dată asupra calităţilor speciale pe care practicantul ar trebui să le dezvolte prin sine însuşi, ci asupra credinţei în acest Buddha.

Este o metodă simplă şi accesibilă tuturor fiinţelor, indiferent de capacităţile lor. Din cauza acestei simplităţi şi accesibilităţi, Shakyamuni a ţinut neapărat să o prezinte discipolilor săi şi celor dispuşi să îl asculte.

Buddhismul credinţei sau ceea ce a rămas în istorie ca fiind tradiţia Tărâmului Pur, este aşadar, o formă autentică de buddhism, la fel ca celelalte metode mai dificile sau mai puţin accesibile tuturor oamenilor. Nu există metode „mai deştepte” sau „mai proaste” în buddhism, ci doar metode. Iar aceste metode sunt eficiente în funcţie de capacităţile oamenilor, fiecare practicant buddhist fiind liber să aleagă ce i se potriveşte mai bine şi ce îl face să avanseze mai repede şi mai sigur spre scopul final – atingerea Buddheităţii pentru el şi celelalte fiinţe.

Reflectând tocmai asupra capacităţilor noastre reale de a realiza Buddheitatea supremă, Maestrul Shinran a făcut următoarea împărţire a metodelor buddhiste:

1. Învăţături de relevanţă limitată

2. Învăţături de relevanţă universală

Dintre acestea, Jodo Shinshu este învăţătura de relevanţă universală.

Shinran nu a spus că restul metodelor buddhiste sunt proaste, ci că ţinând cont de capacităţile reale ale fiinţelor din ziua de azi, credinţa în Buddha Amida este singura accesibilă, tocmai pentru că nu cere nimic din partea practicantului.

Toate metodele prezentate de Shakyamuni sunt bune şi perfecte în ele însele, dar nu toţi oamenii sunt capabili să le urmeze. De aceea, unele au relevanţă limitată iar metoda credinţei în Amida are relevanţă universală. Repet, nu din motive egoiste sau lipsă de bun simţ a făcut Shinran Shonin această diferenţiere.

Bineînţeles, fiecare este liber să decidă pentru el ce relevanţă are una sau alta din metodele buddhiste. Fiecare îşi face calculele sale şi trage o linie. Sunt în stare să devin un Buddha sau nu sunt în stare de nimic şi mă bazez pe Amida ca pe singura soluţie?

Shinran a decis că metoda încrederii în Amida este singura prin care poate atinge Iluminarea supremă iar noi, discipolii săi din Jodo Shinshu considerăm la fel.

Până la urmă, este important să alegem ceva şi să începem practica. Timpul este scurt iar şansa de a ne naşte oameni apare foarte rar. Aşa se zice. Trebuie ca fiecare dintre noi să ajungem la un punct în care să afirmăm cu tărie, „această metodă este de relevanţă absolută pentru mine”, şi să începem să practicăm imediat. Nu există buddhism fără practică. În Jodo Shinshu aceasta este credinţa absolută în Buddha Amida. Nimic altceva nu este necesar.

_________________________________________________________________

Note:

(1) Dimpotrivă, în Asia, buddhismul devoţional sau bazat pe credinţă este foarte răspândit sub diferite forme, de la devoţiunea faţă de Shakyamuni ori alţi Buddha şi Bodhisattva consideraţi ca fiind ajutători pe Cale şi până la devoţiunea şi credinţa în Amida (numit Amitabha sau Amitayus), cel mai popular şi venerat Buddha din întreg panteonul buddhist. Jodo Shinshu spre exemplu, are cei mai mulţi adepţi în Japonia, în comparaţie cu Zen-ul care este mai popular în Europa şi America decât la el acasă.

Mai există de asemenea tendinţa printre europenii sau americanii interesaţi de buddhism de a-l privii pe acesta doar ca pe un fel de gimnastică sau fitness mental, uitând că de fapt, Calea lui Buddha are ca scop exact atingerea stării de Buddha iar nu relaxarea mentală.

alt articol util

Calea Înţelepţilor şi Calea Tărâmului Pur

http://josho-adrian.blogspot.com/2008/10/calea-inteleptilor-si-calea-taramului.html

Starea minţii în momentul morţii

Shinran Shonin a spus într-una din scrisorile sale:

“În ceea ce mă priveşte, nu adaug nici o semnificaţie condiţiilor bune sau rele ale cuiva în clipele sale ultime. Cei în care shinjin este fixat definitiv nu au nici o îndoială, aflându-se aşadar printre cei cu adevărat stabiliţi. Din acest motiv, sfârşitul lor – chiar şi al celor ignoranţi – este unul fericit.”

Aceasta este pentru mine, una din cele mai importante afirmaţii ale lui Shinran Shonin care mi-a oferit linişte şi asigurare în clipele de depresii puternice.

Indiferent că mor liniştit în patul meu sau pe stradă asemenea unui om fără adăpost, dacă mă simt bine sau rău, dacă zâmbesc şi mor împăcat cu aparenţa unui om înţelept sau plâng de durere şi frică, indiferent dacă moartea mea lasă o impresie buna sau proastă, că mor tânăr sau bătrân, sunt acceptat aşa cum sunt şi mă voi naşte în Tărâmul Pur datorită Compasiunii lui Amida.

În Legământul Său, Buddha Amida nu a menţionat vre-o condiţie specială pe care ar trebui să o întrunesc în momentul morţii pentru a mă naşte în Tărâmul Pur, ci doar a promis că cei ce se încred în El, doresc să se nască în Tărâmul Său Pur şi recită Numele Lui, se vor naşte acolo. Aceste trei minţi/inimi – mintea care se încrede în Amida, mintea care doreşte să se nască în Tărâmul lui Amida şi mintea care recită Numele, sunt de fapt o singură minte – manifestarea minţii sau inimii încrezătoare.

În Jodo Shinshu suntem salvaţi aici şi acum, adică intrăm în stadiul de non-retrogresiune, numit şi stadiul celor cu adevărat stabiliţi ori stadiul celor asiguraţi de Nirvana, în chiar momentul în care ne încredem în Buddha Amida iar când murim ne naştem în Tărâmul Pur unde devenim imediat Buddhaşi.

Însă chiar şi după ce primim shinjin (credinţa în Buddha Amida) continuăm să ne trăim viaţa asemenea unor oameni obişnuiţi, cu patimile şi iluziile noastre şi putem muri ca orice om obişnuit, din cauza problemelor unui om obişnuit. Însă chiar acest om banal şi de rând este deja „primit şi niciodată abandonat” de Compasiunea lui Buddha Amida, prin aceasta sfârşitul lui devenind unul fericit.

Murim ca nişte oameni obişnuiţi şi ne naştem ca Buddha în Tărâmul Pur al lui Amida.

Nimic mai simplu.

-----------------

citiţi şi articolul

Atingerea imediată a Iluminării de către oamenii obişnuiţi, fără a trece prin bardo

Atingerea imediată a Iluminării de către oamenii obişnuiţi, fără a trece prin bardo

Deşi nu este la fel de bine cunoscut în afara Asiei, precum buddhismul tibetan, Jodo Shinshu îşi merită locul între cele mai avansate învăţături şi practici Mahayana.

Eu unul mă consider un mare admirator şi prieten al buddhismului tibetan, cu multele sale metode, de la vizualizări şi meditaţii sofisticate, până la practicile mai uşoare şi orientate spre credinţă şi devoţiune. Sunt mulţi maeştri şi personalităţi spirituale în buddhismul tibetan, atât în trecut cât şi în prezent, pe care îi consider foarte aproape de inima mea, precum Shabkar, Atisha, Patrul Rinpoche, Drubwang Konchok Norbu Rinpoche, Dilgo Khyentse Rinpoche şi mulţi alţii de ale căror nume nu îmi aduc aminte acum. Citesc adeseori învăţături buddhiste generale din scrierile lor.

Ştiu că în buddhismul tibetan există metode pentru atingerea Buddheităţii supreme mult mai rapide decât în alte şcoli. Unele practici sunt grele şi periculoase, precum cele ale tantrelor, însă altele sunt mai uşoare, precum atingerea Iluminării în bardo sau starea intermediară dintre moarte şi următoarea naştere, în conformitate cu Bardo Thodol (cartea tibetană a morţilor).

Am auzit de la diverşi practicanţi că, prin metodele sale, buddhismul Vajrayana promite, în cazul în care este bine practicat, Iluminarea în maxim 16 vieţi sau chiar în bardo, dacă adeptul nu este capabil să o atingă în chiar această viaţă.

Asta este într-adevăr minunat, însă când mă gândesc la învăţătura şi practica Jodo Shinshu, sunt şi mai bucuros că prin credinţa în Buddha Amida voi atinge Iluminarea supremă şi de neîntrecut în momentul morţii. Nu în bardo, unde încă mai trebuie să practic ceva bazat pe puterea mea personală în timp ce experimentez manifestările iluziilor şi propriei mele karma, ci în chiar momentul morţii.

În timp ce toate fiinţele neiluminate trebuie să treacă prin bardo după ce mor, practicanţii Jodo Shinshu nu experimentează această stare intermediară, datorită credinţei pe care o au în această viaţă în Puterea Infinită a lui Amida. Această Putere este cea care îi transformă în Buddhaşi în chiar momentul morţii când are loc naşterea în Tărâmul Pur.

Iată ceva cu adevărat extraordinar şi care nu se găseşte în nici o altă formă de buddhism! Chiar dacă ai o practică şi instrucţiuni clare de urmat în bardo, totuşi acestea pot fi dificil de îndeplinit datorită temerilor, karmei negative şi iluziilor care se manifestă în acea stare. Puterea fiecărui gând şi iluzie devine de zece ori mai mare atunci când sunteţi în bardo. Să zicem că aţi putea depăşii aceste dificultăţi şi obstacole, şi totuşi…. dacă nu reuşiţi? Există suficient spaţiu pentru erori.

Însă nu există nici o posibilitate de eşec în a deveni un Buddha în Tărâmul Pur dacă vă bazaţi pe Amida, pentru că nici cea mai mică urmă a egoului vostru şi al puterii sale imperfecte nu este implicată în acest process. Dintre toţi Buddha, Amida a făcut cel mai important Legământ, care promite atingerea Buddheităţii supreme

tuturor fiinţelor obişnuite(1) care se încred în El, recită Numele Lui şi aspiră să se nască în Tărâmul Său Pur. Aceasta fiind Promisiunea unui Buddha, nu avem de ce să ne îndoim de ea. În conformitate cu explicaţiile Maestrului Shinran, cei care se încred în Buddha Amida se nasc direct în Tărâmul Său Pur în momentul morţii, unde ating imediat Buddheitatea supremă şi încep să ajute toate fiinţele prin intermediul capacităţilor iluminate pe care le dobândesc.

Murim, ne naştem în Tărâmul Pur, devenim Buddhaşi iar apoi ne întoarcem în cele trei lumi să ajutăm toate fiinţele. Asta este tot – fără bardo, fără alte obstacole pe care trebuie să le depăşim!

Aşadar, după cum vedeţi, credinţa în Buddha Amida, este de departe cea mai sigură, uşoară şi rapidă metodă prin care putem împlini aspiraţia de a ne elibera pe noi înşine şi pe ceilalţi din naştere şi moarte (Mintea Bodhi). Nu este necesară nici o vizualizare ori meditaţie profundă, nici cea mai neînsemnată calitate, nici un merit personal. Este singura metodă prin care noi, oamenii obişnuiţi, plini de karmă negativă şi incapabili de o practică serioasă, vom deveni Buddhaşi. Această metodă este atât de uşoară încât devine de necrezut. Însă cu toate acestea, se numără printre metodele predate de Shakyamuni (Buddha istoric) în sutrele Tărâmului Pur, despre care El însuşi a spus că este greu de acceptat în credinţă.

Putem afirma cu siguranţă că Jodo Shinshu este cea mai uşoară metodă dintre toate metodele buddhiste, chiar mai rapidă decât metodele Vajrayana (buddhism tibetan), ducând însă la acelaşi scop – a deveni un Buddha, întotdeauna activ în salvarea fiinţelor sensibile. Şi este de asemenea, cea mai sigură dintre toate metodele, deoarece nu există nici un risc de a cădea înapoi în Samsara (lumea iluziei şi a suferinţei). Adeptul Jodo Shinshu este asigurat de atingerea Buddheităţii în Tărâmul Pur în chiar momentul în care se încrede în Amida, primind în acest fel meritele şi virtuţile Sale. Aceasta se numeşte a intra în stadiul de non-retrogresiune, adică salvarea lui este sigură, deşi rămâne un om obişnuit până la moarte.

Din momentul în care primeşte credinţa (shinjin), este mereu protejat de Amida, precum un copil luat în braţe de mama lui şi trecut în siguranţă pe celălalt mal al râului. Nimic nu îl mai poate face să cadă din îmbrăţişarea Sa.

Acesta este buddhismul Jodo Shinshu.

__________________________________________

(1) Cuvintele “fiinţe obişnuite” sunt foarte importante în Jodo Shinshu. Unii ar putea spune că şi alte învăţături buddhiste oferă practici uşoare pentru atingerea Buddheităţii. Da, asta ar putea fi adevărat, însă depinde şi ce înţelege fiecare prin “uşor”. Jodo Shinshu chiar nu cere nimic din partea practicantului – nici un merit, nici o virtute, nici o capacitate specială, absolut nimic – pentru atingerea Buddheităţii. De aceea, credinţa în Amida este într-adevăr singura metodă cu adevărat uşoară şi potrivită fiinţelor obişnuite.

Sanzaemon din provincia Iga

traducere din Myokoninden - Vietile myokonin-ilor

In satul Saijo din provincia Iga traia un om pe nume Aburaya Sanzaemon. El era membru al templului Jorenji din satul Oda si foarte cunoscut pentru adanca sa devotiune. Pentru ca recita nembutsu incontinuu chiar si atunci cand isi facea socotelile, gresea deseori la calcule. Sotia sa mormaia intr-una: “Recitarea nembutsu-lui este o fapta sacra si de admirat insa faptul ca pierdem bani din cauza asta nu este de ici de colo. Te rog fii mai atent.” Sanzaemon a raspuns: “Tin registre tocmai pentru ca sa nu uit tranzactiile pe care le fac, chiar daca asta este o chestiune lumeasca si neinsemnata. Insa cand vine vorba de Eliberarea eterna, cum pot uita bunavointa lui Buddha chiar si pentru putin timp?”
Auzind acestea, sotia lui s-a simtit foarte rusinata de ea insasi.

Sanzaemon obisnuia sa ii spuna nevestei sale: “Tu si cu mine suntem bombu (fiinte ignorante si pline de patimi oarbe), asa ca nu se stie niciodata cand vom incepe sa ne certam. Daca se intampla asa ceva, atunci, indiferent cine are dreptate, acela care spune nembutsu primul, este castigator.”

In ultimii ani ai vietii sale, Sanzaemon si-a ras capul si a devenit preot, cu numele buddhist Kyoshin. Pentru ca era de neegalat in devotiunea sa pentru Amida, oamenii il numeau “Seikuro din timpurile noastre”.
Odata a compus un cantec:

“Sunati din clopot sau bateti din tobe pentru a ma chema,
caci sunt un ratacitor ignorant;
Respectarea sau incalcarea preceptelor
era un lucru foarte important pentru cei din trecut
insa nu si pentru mine (1).

Indiferent cat de stralucit, inteligent si cult ai fi,
nu esti decat un amarat purtator de lectica
daca nu esti constient de viata de dupa moarte.

Fii atent si asculta Dharma!
Muntele de aur din insula Sado este chiar aici.

Ca sa ma faca pe mine, un nenorocit, sa inteleg Dharma,
de opt mii de ori a venit Shakyamuni in aceasta lume Saha.
Oricat de bine ati auzi Dharma, nu va va fi de nici un folos
daca mintea voastra nu o asculta si nu o accepta.
Indiferent cat de bine v-ati aranja parul asemenea
statuilor Bodhisattvasilor,
natura voastra de pitoni va aparea la suprafata in curand.

Buddhasii plini de compasiune nu au reusit sa ma salveze;
doar Legamantul lui Amida ma mai poate salva.

Sa nu ne rugam pentru fericire in aceasta viata
ori sa ne abtinem de la diverse actiuni datorita unor semne
nefaste,
pentru ca suntem imbratisati de lumina lui Amida.

Numarul recitarilor nembutsu este neimportant,
insa acesta apare pe buzele mele ori de cate ori ma gandesc
la bunavointa Lui.
Sa nu uitam niciodata, dimineata si seara, de bunavointa lui Amida
care ne-a facut pe noi buni ascultatori ai Dharmei.

A pretinde ca am inteles bine Dharma
si a ne lasa prada inchipuirilor false
este mai rau decat a nu o auzi deloc.

Vazand greselile altora, aduceti-va aminte ca sunt ale voastre;
ele sunt greseli pe care le-ati facut in vietile trecute.

Ce bucuros si ce recunoscator sunt
sa vad cum trec zilele si noptile!
Momentul nasterii mele in Taramul Pur se apropie.
Acela care a aratat foarte bine ieri
poate sa fie incinerat astazi la Toribeno(2).”


_____________________________________________________

Note:

Myokoninii sunt barbati si femei, de obicei oameni simpli si fara prea multa educatie, ramasi in memoria colectiva prin devotiunea lor fata de Amida si intelegerea profunda a Dharmei.

(1) Fraza "Respectarea sau incalcarea preceptelor era un lucru foarte important pentru cei din trecut insa nu si pentru mine." inseamna ca Iluminarea in Taramul Pur nu depinde de capacitatile lui morale ci de Compasiunea lui Amida.

(2)Toribeno era un cimitir celebru in Kyoto.

Doar pentru mine, Shinran

“Când mă gândesc profund la Legământul lui Amida ce a apărut din cinci kalpa de contemplaţie profundă, îmi dau seama că a fost făcut în întregime doar pentru mine, Shinran…”

Tannisho

Dacă nu ajungi să priveşti învăţătura ca adresându-se ţie personal, totul este în zadar.

Tratează Dharma ca şi cum Shakyamuni, Amida, Shinran, Rennyo şi toţi patriarhii îţi vorbesc direct. Gândeşte-te că se află înaintea ta, adresându-se personal.

Acesta nu este un simbol ci purul adevăr. Percepe învăţătura ca fiind o relaţie exclusivă, intimă, prietenească şi maternă între tine şi Buddha Amida.

Buddha nu tratează fiinţele ca numere, ci se adresează fiecăruia în mod individual, aşadar relaţia Lui cu tine este asemenea uneia dintre mamă şi copil sau între cei mai buni prieteni. Gândeşte-te că Amida se adresează suferinţei tale personale, oricărei forme pe care aceasta o capătă în viaţa ta şi că doreşte să te vindece odată pentru totdeauna - să te facă se devii la rândul tău un Buddha.

Înlocuieşte cuvântul “Shinran” cu numele tău...

“Când mă gândesc profund la Legământul lui Amida ce a apărut din cinci kalpa de contemplaţie profundă, îmi dau seama că a fost făcut în întregime doar pentru mine, Adrian…”

Namo Amida Bu

Legământul Principal şi Numele sunt unitate şi dincolo de înţelegerea noastră – comentariu la cap 11 din Tannisho

„Referitor la derutarea practicanţilor nembutsu care nu au nici cea mai mică cultură, adresându-le vorbe de genul: “În cine vă încredeţi voi atunci când recitaţi nembutsu – lucrării de neconceput a Legământului ori aceleia a Numelui?”, fără să le fie explicate pe deplin aceste două tipuri de lucrări.

Trebuie să ne gândim cu foarte mare atenţie la această chestiune şi să o înţelegem corect.

Prin lucrarea de neconceput a Legământului, Buddha Amida a creat Numele, care este uşor de reţinut şi uşor de rostit şi a promis să îi primească şi să nu îi părăsească niciodată pe aceia care rostesc acest Nume. Aşadar, ca să o luăm cu începutul, datorită lui Amida ajungem noi să recităm nembutsu cu credinţa că salvaţi de lucrarea de neconceput a Legământului plin de compasiune a lui Tathagata, ne vom elibera de naştere şi moarte. Aceasta fiind înţeleasă, calculele noastre personale nu sunt implicate deloc şi astfel, în concordanţă cu Legământul Principal, ne vom naşte în adevăratul tărâm al împlinirii.

Aceasta deoarece atunci când ne încredem lucrării de neconceput a Legământului, considerându-l fundamental, lucrarea de neconceput a Numelui este de asemenea inclusă; lucrarea de neconceput a Legământului şi aceea a Numelui sunt unitate, între ele neexistând nici o distincţie.

Apoi, oamenii care fac distincţie între faptele bune şi cele rele, considerându-le ajutoare sau piedici în calea Naşterii, interpunând astfel propriile lor calcule personale, aceştia nu se încred în lucrarea de neconceput a Legământului şi, străduindu-se să facă fapte care să îi conducă spre Naştere, în conformitate cu propriile lor planuri, ajung să facă din nembutsu propria lor practică. Cei care au această atitudine nu se încred nici în lucrarea de neconceput a Numelui. Deşi le lipseşte mintea încrezătoare, se vor naşte în tărâmul de graniţă, în tărâmul indolenţei şi al mândriei, în castelul îndoielii sau palatul matcă iar în final se vor naşte în tărâmul împlinirii prin virtuţile Legământului “prin care până la urmă fiinţele vor atinge Naşterea”. Aceasta este puterea de neconceput a Numelui. Din moment ce ea nu reprezintă ceva diferit de lucrarea de neconceput a Legământului, cele două sunt în întregime acelaşi lucru.”

cap 11 Tannisho

Comentariu:

Observăm că termenul “de neconceput” apare în legătură cu Numele dar şi cu Legământul Principal. Unii băieţi deştepţi ar putea încerca să îi ducă în confuzie pe practicanţii obişnuiţi şi chiar pe ei înşişi, încercând să aplice judecăţile minţii lor limitate asupra lucrării de dincolo de înţelegerea conceptuală a Legământului şi a Numelui.

Lucrarea sau acţiunea Legământului Principal este de neconceput. Acest Legământ afirmă că cei care se încred în Amida, doresc să se nască în Tărâmul Său Pur şi recită Numele Său, se vor naşte acolo şi vor deveni la rândul lor, Buddhaşi.

Putem accepta acest lucru sau nu, însă nu putem pricepe în detaliu cum lucrează şi acţionează acest Legământ Principal. Minţile noastre sunt prea limitate pentru a înţelege totul despre puterea mistică a Legământului. Nu avem cum să explicăm în termenii limitaţi ai minţii noastre neiluminate, lucrarea Legământului Principal. Ştim doar că dacă ne încredem în Amida, ne dorim să ne naştem în Tărâmul Său Pur, atunci ne vom naşte acolo. Asta este tot. A recita Numele lui Amida (NA MO A MI DA BU) înseamnă a exprima credinţa, - deci credinţa şi recitarea sunt unul şi acelaşi lucru. Dacă te încrezi în Amida şi reciţi Numele Lui, asta implică automat faptul că doreşti să te naşti în Tărâmul Său Pur şi să devii un Buddha.

Oamenii simpli pot pricepe acest lucru şi de fapt, cu toţii trebuie să devenim simpli pentru a înţelege învăţătura Jodo Shinshu. A ne complica mintea şi a ne adresa nouă înşine întrebări de genul: în cine ne încredem atunci când recităm nembutsu – „lucrării de neconceput a Legământului ori aceleia a Numelui?” – este de-a dreptul stupid.

Este limpede că Amida a creat Numele, făcând în acest fel, o Cale simplă şi accesibilă tuturor. El a spus că cei care îl recită, adică se încred în El şi doresc să se nască în Tărâmul Său Pur, vor evada din samsara (lumea suferinţei, a naşterii şi a morţilor repetate) şi se vor naşte acolo. Unde auzim de Numele lui Amida, dacă nu în Legământul Său Principal? Aşadar, „atunci când ne încredem lucrării de neconceput a Legământului, considerându-l fundamental, lucrarea de neconceput a Numelui este de asemenea inclusă; lucrarea de neconceput a Legământului şi aceea a Numelui sunt unitate, între ele neexistând nici o distincţie.”

Aceasta arată limpede că dacă ne încredem pur şi simplu în Legământul Principal atunci când îl auzim – şi pentru că în acest legământ se află prezentată calea simplă a credinţei şi recitării Numelui – începem în mod normal să recităm Numele. Aşadar, recitarea Numelui şi Legământul Principal sunt unul şi acelaşi lucru. Ele nu sunt distincte ori separate. Nu putem înţelege cu minţile noastre limitate totul despre Legământ şi Nume, de aceea le acceptăm ca fiind de neconceput, însă ne încredem în ele.

A accepta că Legământul Principal este de neconceput înseamnă că acceptăm de asemenea, că metoda prezentată în el este de neconceput, adică recitarea Numelui ca expresie a credinţei. A accepta că Legământul şi Numele sunt de neconceput, adică această metodă creată de Amida pentru noi, înseamnă de asemenea, că decidem să ne bazăm numai pe acest Legământ şi această metodă iar nu pe ideea de merit personal, deoarece, aşa cum a spus Shinran:

„…oamenii care fac distincţie între faptele bune şi cele rele, considerându-le ajutoare sau piedici în calea Naşterii, interpunând astfel propriile lor calcule personale, aceştia nu se încred în lucrarea de neconceput a Legământului şi, străduindu-se să facă fapte care să îi conducă spre naştere, în conformitate cu propriile lor planuri, ajung să facă din nembutsu propria lor practică.”

Când cineva aude metoda de salvare a lui Buddha Amida, prezentată în Legământul Său Principal şi se încrede în ea, fără să se gândească la nimic altceva, atunci este în acord cu lucrarea de neconceput a Legământului Principal şi a Numelui.

Însă atunci când cineva aude această metodă şi crede că nu este suficientă pentru a-l face să se nască în Tărâmul Pur şi că ar mai fi cumva necesar să adauge o abilitate specială ori merit personal pentru a o face efectivă, atunci el încetează de fapt să mai urmeze Calea prezentată în Legământul Principal. Asta deoarece Amida nu a spus deloc în Legământul Său că adeptul trebuie să practice cutare sau cutare faptă bună ori să acumuleze anumite merite personale pentru ca naşterea sa în Tărâmul Pur să devină efectivă. Amida a spus doar atât: “încrede-te în mine, recită Numele meu şi aspiră să te naşti în Tărâmul meu”. Nimic altceva.

“..ajung să facă din nembutsu propria lor practică.” Ce înseamnă a face din nembutsu propria practică? Pe scurt, este a crede că nembutsu (recitarea Numelui) funcţionează numai dacă avem o karmă bună ori ceva abilităţi sau merite speciale care ne-ar face să merităm cu atât mai mult să ne naştem în Tărâmul Pur. Cu alte cuvinte, meritele noastre ar fi cele care fac Numele şi implicit salvarea lui Amida, efective şi demne de încredere. Ca şi cum, meritele personale ar crea sau influenţa recitarea Numelui. Aşadar, nembutsu sau recitarea Numelui pare că ar depinde de noi înşine şi ajungem aşadar, să credem că este practica noastră, posesia noastră, creaţia noastră. Shinran a spus: „Cei care au această atitudine nu se încred nici în lucrarea de neconceput a Numelui.”

Aceştia nu primesc beneficiile Legământului Principal şi nu se vor naşte direct în adevăratul Tărâm Pur, însă vor trebui să aştepte o perioadă în “tărâmul de graniţă, în tărâmul indolenţei şi al mândriei, în castelul îndoielii sau palatul matcă” care sunt nume ale aceluiaşi loc, până când se eliberează de îndoieli şi înţelegeri greşite şi în cele din urmă „se vor naşte în tărâmul împlinirii prin virtuţile Legământului “prin care până la urmă fiinţele vor atinge Naşterea”. (Voi vorbi însă în următoarea postare mai pe larg despre ce înseamnă „tărâmul de graniţă”).

Oamenii de genul acesta nu înţeleg faptul că Legământul Principal şi Numele (nembutsu-l credinţei) au fost create de Amida şi funcţionează datorită lui Amida. Din acest motiv, pentru că Legământul şi Numele au fost create de Amida, metoda prezentată în Legământul Principal este supremă şi poate fi urmată de oricine, indiferent cât de grea este karma lui/ei.

Acesta este motivul pentru care Shinran a spus:

„..datorită lui Amida ajungem noi să recităm nembutsu cu credinţa că salvaţi de lucrarea de neconceput a Legământului plin de compasiune a lui Tathagata, ne vom elibera de naştere şi moarte. Aceasta fiind înţeleasă, calculele noastre personale nu sunt implicate deloc şi astfel, în concordanţă cu Legământul Principal, ne vom naşte în adevăratul tărâm al împlinirii.”

Suntem în acord cu Legământul Principal numai când ne încredem în totalitate în el şi nu implicăm deloc propriile calcule personale şi idei de merit sau ne-merit, care sunt de fapt, create de propriile noastre minţi neiluminate iar nu de Mintea luminată a lui Buddha. Trebuie doar să avem credinţă şi să nu ne gândim la nimic altceva, deoarece nu avem cum să înţelegem cu minţile noastre limitate mai mult decât ceea ce auzim în Legământul Principal şi anume că cei care se încred în Amida, recită Numele lui şi aspiră să se nască în Tărâmul Său Pur, se vor naşte acolo prin puterea lui Amida.

Non acţiunea este adevărata acţiune - comentariu la cap 10 din Tannisho

„În ceea ce priveşte nembutsu, non-acţiunea este adevărata acţiune.

Pentru că este dincolo de orice descriere, explicaţie şi înţelegere teoretică.

Aşa a spus Maestrul.”

Tannisho, cap 10

Comentariu:

Acest capitol este în strânsă legătură cu al –8-lea, pe care îl puteţi citii aici.

„Non-acţiunea” se referă la faptul că nu prin noi înşine ajungem să ne naştem în Tărâmul Pur al lui Amida şi să devenim Buddhaşi. Nimic din ceea ce credem că avem nu poate adăuga ceva la salvarea lui Amida.

Recitarea Numelui (nembutsu) este o practică valabilă numai datorită lui Amida iar nu propriei noastre recitări.

Această practică sau acţiune de a recita nu funcţionează datorită vreunei stări speciale de calm sau concentrare pe care credem că o avem sau o putem dezvolta în timpul recitării.

Dacă nu ar fi meritele infinite ale lui Amida concentrate în Numele Său, atunci Namo Amida Butsu (nembutsu) ar fi gol şi ineficient. De asemenea, dacă recitarea Numelui nu este făcută pe baza credinţei (shinjin), ea nu are nici un efect. Iar credinţa nu este altceva decât deschiderea faţă de Puterea Infinită a lui Amida – singura capabilă de a ne face să devenim la rândul nostru un Buddha. Când ai credinţă (shnjin) eşti conectat la această Putere şi la meritele lui Amida iar Numele pe care îl reciţi este expresia acestei conexiuni. Numele şi credinţa sunt unitate iar ambele vin de la Amida, sunt manifestarea în tine a Puterii salvatoare a lui Amida. Numai Buddha Amida acţionează cu adevărat în salvarea ta, prin credinţă şi nembutsu (care este expresia credinţei) iar nu tu, de aceea se spune că „non-acţiunea este adevărata acţiune” – adică nu prin tine însuţi eşti salvat de Amida.

Când reciţi Namo Amida Butsu cu credinţă, spui „mă refugiez în Amida/slavă lui Buddha Amida” iar nu „mă refugiez în mine însumi/slavă mie însumi” sau „vai ce bun sunt la recitat şi ce stare de concentrare am, aşadar cred că merit să mă nasc în Tărâmul Pur dacă recit atât de bine. În plus mai sunt şi băiat bun, virtuos, etc”. Prima variantă este cea adevărată şi înseamnă că nu faci din nembutsu propria acţiune.

Apoi, mintea noastră este limitată, înţelegerea unei fiinţe neiluminate este restrânsă la diferite categorii şi scheme mentale, fiind incapabilă să înţeleagă în detaliu acţiunea unui Buddha. Ascultând cuvintele lui Buddha Shakyamuni aflăm despre Buddha Amida şi Legămintele Sale, le acceptăm în credinţă sau nu acceptăm deloc, însă până când noi înşine nu devenim Buddhaşi, nu avem cum să percepem şi să înţelegem totul despre lucrarea salvatoare a lui Amida. Auzim că Amida Buddha ne salvează dacă ne încredem în El şi recităm Numele Lui, dar nu putem şti în amănunt mecanismul acestei salvări.

Orice descriere rămâne doar o descriere, orice explicaţie teoretică doar o explicaţie teoretică. Salvarea lui Buddha Amida, manifestată în promisiunea din Legământul Lui şi adusă în sufletele noastre prin credinţă şi recitarea Numelui, este de neconceput şi neînţeles pentru mintea noastră neiluminată, dar efectivă şi reală.

De ce avem nevoie de disciplină la dojo

Răspunsul este simplu: pentru că suntem nebuni.

Fiind neiluminaţi, fiecare avem nivelul său de boală şi nebunie. Am stabilit câteva reguli de comportament în dojo pentru că nu trebuie să permitem acestei nebunii personale să intre în spaţiul dedicat Dharmei şi să îi influenţeze pe ceilalţi.

La dojo nu vorbim despre ideile şi fanteziile noastre, nu ne exprimăm personalităţile de fiecare zi, ci ne concentrăm pe singurul scop al prezenţei aici, anume ascultarea Dharmei pentru a primii shinjin (credinţa în Buddha Amida) şi a ne naşte în Tărâmul Pur.

Nu vorbim despre politică ori părerea noastră despre una sau alta, nu ne angajăm în dezbateri şi lupte personale. De asemenea, nu intrăm în vieţile private ale colegilor de practică şi nu îi judecăm pe baza acestora. Nu contează ce este fiecare în viaţa lui/ei personală.

Nu este folositor nimănui să intre într-un dojo sau templu unde oamenii se luptă între ei. O astfel de atmosferă nu este potrivită pentru concentrarea asupra Dharmei.

Viaţa fiecăruia este dificilă. Cu toţii avem probleme şi nu ştim niciodată ce se întâmplă în sufletul cuiva. De aceea, este necesar să nu disturbăm pe nimeni cu propria personalitate, opiniile şi judecăţile noastre. Din contră, să ne concentrăm numai pe Dharma şi să îi ajutăm şi pe ceilalţi să reuşească acelaşi lucru. Trebuie să creăm o atmosferă în care toţi participanţii, indiferent de dificultăţile şi diferenţele personale, să se poată concentra pe ascultarea şi înţelegerea învăţăturii.

Nu avem voie să urmăm scopuri personale în venirea la dojo sau templu. Aceasta înseamnă că nu trecem pragul locului de practică pentru a ne exprima pe noi înşine, să avem o discuţie interesantă despre cine ştie ce ori să bem o cafea, ci pentru a asculta Dharma.

De asemenea, nu venim la dojo pentru a ne face noi prieteni, să ne găsim o nevastă, un soţ ori să mâncăm prăjituri.

Trebuie să venim la dojo sau templu ca la un spital unde este oferit cel mai bun medicament – Dharma lui Buddha. Să primim acel medicament noi înşine şi să îi ajutăm pe ceilalţi să îl ia, fără să îi distragem şi bineînţeles, fără să îl înlocuim cu altceva.

Aceasta este esenţa disciplinei în dojo.

---- citiţi aici regulile de comportament în dojo ---

Dojo kai – reguli de comportament în dojo sau templu

1. Când intraţi în dojo abandonaţi toate grijile şi preocupările lumeşti. Orice discuţie în afara Dharmei este interzisă.

2. Scopul prezenţei la dojo sau templu este înţelegerea Dharmei Jodo Shinshu.

Aici nu se discută despre alte religii. Numai Dharma Jodo Shinshu este promovată la dojo.

3. Când intraţi în dojo, renunţaţi la prejudecăţile de rasă, sex, condiţii sociale,

înfăţişare exterioară, etc. Înaintea lui Buddha suntem cu toţii egali.

Nimeni nu are voie să desconsidere pe cineva din motive sexuale, condiţie socială, culoare a pielii, dizabilităţi fizice, orientări politice, etc

4. În dojo este interzisă bârfa. Nimeni nu are voie să facă vre-o afirmaţie legată de viaţa personală a celor care vin la dojo.

5. La dojo se urmează întocmai instrucţiunile şi sarcinile oferite de reprezentantul dojo-ului care este singurul factor de decizie în ceea ce priveşte chestiunile doctrinare, de practică şi organizare. Nimeni nu poate preda public Dharma fără autorizaţia învăţătorului dojo-ului.

6. Dacă intraţi în dojo trebuie să respectaţi toate regulile tradiţionale Jodo Shinshu. Cereţi îndrumare despre formulele corecte de adresare şi comportament în dojo. Învăţaţi toate gesturile tradiţionale.

7. În dojo nu se predă altceva decât învăţătura buddhistă Jodo Shinshu în exact forma în care aceasta a fost prezentată în textele sacre din canonul şcolii noastre.

8. În biblioteca dojo-ului, secţiunea Jodo Shinshu, nu sunt prezente pentru a fi promovate şi recomandate cititorilor, decât texte sacre din canonul şcolii noastre ori cărţi ce nu contravin acestora. Nici o carte care neagă învăţătura conţinută în textele canonice, deterioreaza această învăţătură, o modifică sau adaugă ceva ce nu este prezent în aceste texte, nu va avea acces în biblioteca dojo-ului. De asemenea, autorii acestora nu vor fi niciodată promovaţi sau invitati la dojo.

9. Numai cei autorizaţi de învăţătorul dojo-ului pot lucra la traduceri oficiale.

10. În dojo se recită doar nembutsu şi imnurile buddhiste.

11. Consumul de carne şi alcool este strict interzis la întâlnirile Dharma.

12. Dacă la aceste întâlniri se ia masa în comun subiectul trebuie să fie religios ori nu se va vorbi nimic.

13. Veniţi cu cel puţin 10-15 minute înainte de începerea practicii religioase şi mai devreme dacă aveţi anumite responsabilităţi.

14. Îmbrăcaţi-vă curat. Evitaţi mirosurile neplăcute sau exagerate.

15. Păstraţi simplitatea şi decenţa în vestimentaţie. Dojo-ul nu este un podium pentru

nici un fel de exagerări vestimentare. Tot ce are valoare în social, în dojo nu are nici una, de aceea, scoateţi toate decoraţiile exterioare.

--cine nu este dispus să respecte aceste reguli, nu are acces la dojo--

(cel care veghează la respectarea acestor reguli şi sancţionează încălcarea lor este preotul/învăţătorul dojo-ului sau reprezentantul numit de acesta)

Avertisment pentru nişte îmbuibaţi

„Cum te-ai simţi, cu gura acoperită, cu capul tăiat şi inima scoasă afară,

În timp ce alţii îţi consumă carnea şi îţi beau sângele?”

Tantra lui Avalokita

“Un avion Galaxy cu invitaţi la tradiţionala vânătoare organizată de omul de afaceri Ion Ţiriac, la Balc a avut un incident pe aeroportul din Oradea. Trenul de aterizare s-a rupt şi avionul a ieşit de pe pistă în momentul în care încerca să aterizeze. Din primele informaţii se pare că în avion se află şi Ion Ţiriac, alături de invitaţii săi….”

(Ştire preluată de pe site-ul Antena 3)

Oare vor înţelege ceva aceşti îmbuibaţi din ceea ce li s-a întâmplat? Cum este să simţi atât de aproape frica de moarte? Vor putea ei să vadă semnele profunde ale acestui accident, avertismentul că distracţia lor este una aducătoare de groază şi moarte care mai devreme sau mai târziu, în viaţa asta sau celelalte, se va întoarce asupra lor? Cine îi poate învăţa să preţuiască viaţa?

De ani de zile miliardarul roman Ion Ţiriac organizează astfel de partide de vănâtoare pentru diferiţi parteneri de afaceri din ţară şi străinătate, celebrităţi şi politicieni români. Am auzit că numai anul trecut au fost ucişi peste 150 de mistreţi în pădurea de la Balc. Ce fel de distracţie mai este şi asta? Cum te poţi simţii bărbat omorând animale fără apărare în timp ce tu eşti echipat cu o armă de foc? Iar dacă tot au fantezii “eroice”, de ce nu se duc în faţa unui leu sau tigru, având numai un cuţit în mână sau cu mâinile goale?

Aceştia sunt afaceriştii noştrii, politicienii şi VIP-urile noastre, oameni care îşi găsesc plăcerea în sânge?

Pe ei aş vrea să îi întreb… şi mai mult de atât, să îi fac să simtă pe pielea lor cum este să te simţi vânat, îngrozit, cu capul tăiat şi inima scoasă afară, în timp ce alţii îţi consumă carnea şi îţi beau sângele.

Poate că atunci vor înţelege.

Eminescu şi buddhismul

Vă recomand un articol despre Eminescu şi relaţia sa cu buddhismul. Este scris într-un mod simplu dar cuprinzător, suficient cât să înţelegem până unde a mers influenţa Dharmei asupra lui dar şi unde s-a oprit.
Citiţi aici.

Recitarea Numelui nu este virtutea noastră - comentariu la cap 8 din Tannisho

„Pentru practicanţii săi, recitarea nembutsu-lui nu este o practică sau o faptă bună. Din moment ce nu este îndeplinită prin propriile noastre planuri, nu este o practică. Din moment ce nu este un bine făcut prin propriile noastre calcule personale, nu este o faptă bună. Deoarece provine în întregime din Puterea Celuilalt şi este independentă de puterea noastră personală, ea nu este o practică sau o faptă bună pentru practicanţi.

Acestea au fost cuvintele lui.”

Tannisho, cap 8

Comentariu:

„…nu este îndeplinită prin propriile noastre planuri” – înseamnă că nu noi am creat sau inventat nembutsu.

Recitarea Numelui lui Buddha Amida nu este ceva care funcţionează din cauza noastră, spre exemplu dacă recităm bine sau bâlbâit ori dacă suntem virtuoşi sau nu, etc. De asemenea, aceasta nu este o practică pe care o putem folosi în scopuri personale, pentru sănătate şi viaţă îndelungată, beneficii materiale, etc. Recitarea Numelui (nembutsu), nu depinde de noi şi de aceea, nu poate fi „îmbunătăţită” de noi.

“…nu este un bine făcut prin propriile noastre calcule personale”, deoarece nu are nimic de a face cu aşa zisele noastre virtuţi.

Oamenii fac mereu calcule personale şi au impresia că dacă sunt buni şi recită nembutsu ori deştepţi şi citesc mult sau dacă îl recită şi contemplă cutare sau cutare lucru, ar merita mai degrabă decât alţii să se nască în Tărâmul Pur.

De asemenea, unii cred că dacă recită nembutsu de mai multe ori, au mai multe şanse de a se naşte în Tărâmul Pur decât dacă recită mai puţin, nerealizând că gândind în acest fel ei fac din nembutsu practica lor personală – o practică ce se bazează pe propriile lor puteri şi merite personale. Dacă nembutsu ar fi dependent de capacitatea noastră de a-l recita mai bine, mai des ori mai rar, atunci înseamnă că el funcţionează datorită nouă, ca o maşină ce merge cu benzina procurată de noi.

Shinran Shonin însă, ne sfătuieşte să abandonăm astfel de calcule şi discriminări, deoarece nembutsul credinţei şi al recunoştinţei ia naştere din Puterea Celuilalt (Tariki), adică Puterea lui Amida şi nu depinde absolut deloc de vreuna din capacităţile noastre.

Datorită lui Amida, ne încredem în Amida şi recităm nembutsu.

Maestrul Rennyo a spus:

”Nembutsul puterii personale este practicat cu aşteptarea că Buddha vă va salva datorită meritului recitării de multe ori. Însă învăţătura Puterii Celuilalt spune că sunteţi salvaţi in exact momentul trezirii pentru prima oară a credinţei. Nembutsul pe care îl recitaţi după aceea, este pur şi simplu a repeta cu bucurie “Namo Amida Butsu, Namo Amida Butsu…” , din recunoştinţă că aţi fost salvaţi.”

Explic într-o altă postare doctrina foarte importantă în tradiţia noastră, în conformitate cu care, credinţa şi nembutsu nu ne aparţin. O puteţi citi aici.

Aşadar, nu trebuie decât să ne bazăm pe Amida şi să îi recităm Numele, abandonând orice fel de gând legat de “mine”, “eu”, “al meu”, “practica mea”, “meritele mele”. Vom deveni Buddhaşi în Tărâmul Pur numai datorită lui Amida.

In loc de felicitari: Nembutsu este singura cale fără oprelişti – comentariu la cap 7 din Tannisho

Se spune in Rennyo Shonin Goichidaiki Kikigaki:

"...mai multi oameni au venit sa il vada pe Rennyo Shonin. Acesta a intrebat: "De ce s-au adunat atatea persoane aici?"

Junsei i-a raspuns: "Presupun ca vor sa isi exprime recunostinta pentru predicile pline de inspiratie de ieri (slujba de Hoonko), sa te felicite cu ocazia sfarsitului de an si sa iti aduca omagiile lor inainte sa pleci maine la Tonda."

Shonin i-a raspuns: "Felicitarile de sfarsit de an sunt complet inutile. Spune-le te rog, sa atinga shinjin si sa faca din asta un semn de apreciere cu ocazia sfarsitului de an."

Asadar, in aceasta ultima zi a acestui an, va ofer drept cadou urmatorul comentariu la capitolul 7 din Tannisho:

--------

„Nembutsu este singura cale fără de oprelişti. De ce? Pentru că zeii cerului şi ai pământului se pleacă în semn de omagiu înaintea practicanţilor care au shinjin iar cei din lumea lui Mara şi cei care urmează căile non-buddhiste nu îi vor împiedica niciodată. Nici o faptă rea nu mai poate aduce rezultate karmice şi nici o faptă bună nu poate egala nembutsu.

Acestea au fost cuvintele lui.”

Tannisho cap 7

Comentariu:

Obstacolele întâlnite în practica buddhistă îşi au originea în propriile iluzii şi ataşamente. Se vorbeşte în buddhism despre demonii interiori, care reprezintă ignoranţa noastră, ataşamentele, dorinţele şi patimile oarbe, dar şi despre demonii exteriori.

Demonii exteriori sau maraşii ne pot afecta numai dacă poarta inimii este deschisă către ei iar minţile noastre sunt în haos. Demonii interiori cheamă demonii exteriori. Dacă sunteţi afundaţi în iluzii, orice vi se poate întâmpla.

Însă, din contră, dacă aveţi mintea bine antrenată şi stăpâniţi cele şase simţuri, nu veţi fi atacaţi de către demonii exteriori.

Dar dacă nu sunteţi aşa? Dacă aveţi o mulţime de ataşamente şi iluzii, probleme şi dificultăţi? În cazul acesta, numai nembutsul credinţei este calea liberă de orice oprelişti.

În timp ce Buddhaşii, Bodhisattvaşii şi alţi sfinţi aproape de Eliberare, sunt liberi de orice obstacole datorită înţelepciunii şi puterii lor, noi oamenii obişnuiţi şi plini de patimi oarbe devenim protejaţi şi liberi de orice obstacole doar dacă ne refugiem în Buddha Amida.

Pentru astfel de fiinţe precum noi înşine, aceasta este singura Cale accesibilă şi potrivită.

Datorită nembutsului credinţei nu putem fi atacaţi de către demoni exteriori sau maraşi iar demonii interiori (propriile patimi oarbe şi iluzii) nu sunt obstacole pentru atingerea Iluminării în Tărâmul Pur.

Shinran a spus într-una din Scrisorile sale:

“Din moment ce adepţii care au shinjin sunt protejaţi în această lume, Mica Sutră despre Buddha al Vieţii Infinite vorbeşte despre “protecţia nenumăraţilor Buddha din cele zece direcţii”. Aceasta nu se referă la faptul că cei credincioşi sunt protejaţi după naşterea în Tărâmul Pur, ci că Buddhaşii veghează asupra lor cu gânduri protectoare când sunt încă în această lume.”

Iar “zeii cerului şi ai pământului se pleacă în semn de omagiu înaintea practicanţilor care au shinjin”.

De ce? Pentru că practicantul nembutsu care se bazează pe Legământul Principal al lui Amida este deja asigurat de Nirvana aici şi acum; el este „intrat în curent”, cum se zice în buddhism, adică drumul lui spre Nirvana este sigur. O astfel de stare poate fi atinsă numai după nenumărate vieţi pline de practici dificile îndeplinite prin puterea personală, mereu cu posibilitatea de a pierde ceea ce a câştigat. Însă, bazându-se pe puterea lui Amida, acest stadiu de non-retrogresiune este atins în chiar momentul în care ne încredem în El.

În scrisoarea a 18-a din „Lumină pentru epocile din urmă”, Shinran Shonin spune:

„toţi Buddhaşii simt mare bucurie pentru că el are shinjin-ul cel adevărat şi declară cu toţii într-un glas: „Este egalul nostru”. Iată cuvintele de bucurie ale lui Shakyamuni ce se găsesc în Marea Sutră: „Acela care vede şi dă slavă, atinge Dharma şi are mare bucurie – este adevăratul meu însoţitor”.

De asemenea, a spus într-o altă scrisoare:

“Tathagata din cele zece direcţii, nenumăraţi precum nisipurile Gangelui, laudă mintea şi inimile celor care au adevăratul shinjin”.

Aşadar, dacă Buddhaşii laudă pe cei care au shinjin, cu atât mai mult sunt aceştia lăudaţi şi respectaţi de zeii cerului şi ai pământului care sunt inferiori Buddhaşilor!

„..cei care urmează căile non-buddhiste nu îi vor împiedica niciodată” se referă la faptul că cel care are shinjin nu poate fi influenţat de cei cu alte viziuni religioase. Shinjin-ul sau credinţa neclintită în Buddha Amida nu poate fi pierdut odată ce s-a instalat în inima practicantului.

Stă scris că Maestrul Rennyo i-a spus lui Doshu:

“Puteţi pierde materialele scrise dar dacă aţi dobândit shinjin în inima voastră, nu îl veţi pierde niciodată”.

Shinjin este adeseori numit, “shinjinul precum diamantul” – pentru că vine de la Amida şi este oferit de Amida. (Explic însă mai pe larg acest aspect în articolul meu, “Credinţa şi nembutsu nu sunt creaţia noastră” -- citiţi aici).

Acesta este, cred eu, adevăratul motiv pentru care shinjinul sau credinţa în Amida nu poate fi distrusă, odată obţinută. Dacă shinjinul ar fi fost creat de noi, atunci ar fi depins de puterea minţii omeneşti, care este schimbătoare şi uşor de distrus, însă pentru că acesta este “shinjinul transferului de merit, bazat pe puterea lui Buddha (tariki eko no shinjin)”, are puterea Minţii lui Buddha care nu poate fi distrusă şi nu se schimbă.

“Nici o faptă rea nu mai poate aduce rezultate karmice şi nici o faptă bună nu poate egala nembutsu.” Atât timp cât practicantul nembutsu trăieşte în această lume, continuă să fie influenţat de karma sa şi să îi suporte consecinţele, însă aceasta este o „karmă fără rădăcini”, deoarece nu se mai manifestă în altă viaţă. Rădăcinile ei sunt tăiate de Puterea lui Buddha Amida.

O plantă cu rădăcinile tăiate va continua să fie verde numai pentru o perioadă scurtă de timp (această viaţă), dar se va usca până la urmă şi nu va mai da naştere la nici un fruct (alte vieţi în iluzie). Acesta este sensul cuvintelor “nici o faptă rea nu mai poate aduce rezultate karmice”.

Nu înseamnă că nu vom mai avea parte de suferinţă atât timp cât suntem în viaţă, ci că nu ne vom mai naşte în alta ca fiinţe pline de iluzii. Karma noastră, fie ea bună sau rea, nu mai deţine puterea de a ne închide în Samsara (lumea naşterii şi a morţii). De asemenea, aşa zisa karmă bună sau aşa zisele fapte bune nu pot adăuga ceva la nembutsul credinţei.

Numai prin credinţa în Amida ne naştem în Tărâmul Pur şi evadăm din Samsara iar nu datorită „meritelor” personale ori karmei noastre „bune”.

Versuri la trezirea din somn

Versurile următoare îi aparţin lui Bodhisattva Nagarjuna, unul din cei şapte patriarhi ai tradiţiei noastre.

Cred că sunt foarte potrivite la trezirea din somn, dacă vrem să începem ziua cu ceva profund.

Nu strică să ne aducem aminte de impermanenţa vietii şi de şansa pe care o avem de a urma Calea pentru încă o zi.

"Viaţa pâlpâie în rafalele de vânt a o mie de boli,
Mai fragilă chiar decât o bulă de apă dintr-un râu.
În somn fiecare respiraţie iese şi intră din nou;
Ce minune că ne trezim încă vii."

16-22 Decembrie - îmi aduc aminte

Îmi aduc aminte....
Această aducere aminte este trecută la rubrica experienţe personale tocmai pentru faptul că este ceva personal. Nu cer nimănui care vine la dojo să aibă vre-un gând anume faţă de acel eveniment ori faţă de ceva din istoria acestei ţări. Eu însă cred că am libertate religioasă şi pot fi buddhist în România pentru că atunci a fost o schimbare. Nu intru în detalii politice sau istorice, dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat, ci mă gândesc numai la acei entuziaşti care au murit atunci. Ei sunt pentru mine, una din cauzele acestei libertăţi de care mă bucur acum.

Namo Amida Butsu

Strigatele de la usa abatorului

"Timp de nenumăraţi ani, amarul clocot al urii fierbe neîncetat.
Apa răzbunării este adâncă precum oceanul, imposibil de liniştit.
Dacă vreţi să aflaţi cauzele tuturor conflictelor,
Al terorii, bombelor şi războaielor,
Ascultaţi strigătele de la uşa abatorului."

Maestrul buddhist Norul Legămintelor (Dinastia Song)

A ucide o fiinţă, indiferent de motiv, inclusiv pt hrană, mai ales atunci când avem atâtea posibilităţi alimentare în mediul şi societatea în care trăim, nu rămâne altceva decât o crimă, indiferent de culorile cu care vrem să o acoperim.

Totul este cauză şi efect.
Carnea de care vă bucuraţi la masa de Craciun sau de Paşte provine din suferinţă şi groază. Dacă voi nu aţi fi cerut să o mâncaţi, acea fiinţă nu ar fi murit. Nu ar fi existat măcelari care să facă treaba asta în locul vostru. Nu ar fi existat reclamele acelea tâmpite cu porcusori sau vacute bucuroase că sunt ucise, făcute întocmai pentru a adormii conştiinţele celor care nu vor să vadă şi nu vor să audă. Voi sunteţi centrul universului şi bineînţeles, celelalte fiinţe sunt făcute numai pentru a fi mâncate, ori pentru a vă sluji pe voi – interesantă viziunea celui mai "evoluat" animal de pe pamant...... Interesante tradiţii......

Acţionăm violent faţă de celelalte fiinţe şi mediu, mânaţi de cele mai penibile motive care să justifice lăcomia noastră. Totul este cauză şi efect. Dacă acestea sunt seminţele pe care le plantăm, normal că nu avem ce să culegem altceva decât un efect asemănător. Violenţa generează violenţă sub diferite forme. Lucrurile sunt foarte subtile. În esenţă, a ucide animale pentru hrană şi a le privi drept obiecte, a ucide oameni şi a profita de ceilalţi, indiferent de motiv, sunt diferite aspecte ale aceleiaşi violenţe şi lăcomii interioare. Dacă asta plantăm, exact asta vom culege. Toate faptele noastre sunt strâns legate între ele. Cine se bucură la uciderea unei fiinţe, indiferent că este om sau animal, merită să fie ucis la rândul lui.

Cine uită sau nu vrea să vadă suferinţa şi groaza fiinţelor ucise pentru el, merită să nu i se ia în seamă propria lui suferinţă. De aici atitudinea la modă în societatea noastră modernă – atitudinea lui “nu-mi pasă” – de aici triumful individualismului. Suntem o lume rece şi nepăsătoare care nu va avea parte decât de răceală şi nepăsare iar unul din motivele acestei stări de fapt este că întoarcem ochii şi refuzăm să auzim “strigătele de la uşa abatorului”.

“Cenuşă albă” - Gânduri despre impermanenţă -

“Când contemplu adânc natura trecătoare a existenţei umane, îmi dau seama că, de la început şi până la sfârşit, viaţa este impermanentă ca o iluzie. Nu am auzit încă de nimeni care să trăiască zece mii de ani. Cât de repede trece viaţa omului!

Cine în această lume de azi îşi poate menţine forma umană pentru chiar şi o sută de ani? Nimeni nu ştie dacă eu voi muri primul sau ceilalţi, dacă moartea va veni astăzi sau mâine. Plecăm unul după altul mai repede ca picăturile de rouă de pe flori sau de pe vârfurile firelor de iarbă. Aşa se spune. Deşi dimineaţa avem feţe strălucitoare, până seara ne putem transforma în cenuşă albă.

Odată ce vânturile impermanenţei au bătut, ochii noştri se închid imediat iar respiraţia se opreşte pentru totdeauna. Apoi, feţele noastre strălucitoare îşi schimbă culoarea iar înfăţişarea lor încântătoare, asemenea florilor de piersică sau de prun, este pierdută. Familia şi rudele se vor aduna şi vor jeli, dar totul în zadar.

Din moment ce nu mai este nimic altceva de făcut, vor căra mortul departe, pe câmp iar apoi tot ce a mai rămas după ce corpul a fost incinerat şi s-a transformat în fum de noapte, este doar cenuşă albă. Cuvintele nu pot descrie tristeţea tuturora.

Astfel, natura trecătoare a existenţei umane este în aşa fel încât moartea vine la tineri şi la bătrâni deopotrivă şi fără nici o discriminare. Aşadar, trebuie ca noi toţi să luăm în considerare chestiunea de cea mai mare importanţă a vieţii de după moarte, să ne încredem din toată fiinţa noastră în Buddha Amida şi să recităm nembutsu.”

Cenuşă albă – Scrisoare a Maestrului Rennyo

-------------------------------

“Cenuşă albă” este o meditaţie asupra impermanenţei şi morţii, pe care atunci când o citesc o asemăn cu ultimele cuvinte ale lui Buddha Shakyamuni: “Toate lucrurile sunt pieritoare, străduiţi-vă conştient”.

În această scrisoare totul se reduce la conştientizare: a fi sau a nu fi conştient de propria moarte, de propria impermanenţă.

Cred că mai toţi oamenii sunt inconştienţi de faptul că viaţa lor se îndreaptă inevitabil către moarte. Când cineva nu devine pe deplin conştient de impermanenţa vieţii şi de natura schimbătoare a tot ceea ce îl înconjoară, nu este capabil încă să se folosească de religie pentru a găsi un adevărat scop existenţei sale. Din contră, va acorda întreaga sa atenţie lumii exterioare şi îşi va căuta împlinirea acolo.

În buddhismul timpuriu una din cele mai folosite practici era meditaţia asupra morţii. Discipolul stătea într-un cimitir şi medita asupra unui cadavru, observând starea în care se afla acesta şi conştientizând faptul că acelaşi lucru i se va întâmpla şi corpului său. În acest fel, devenea din ce în ce mai trezit faţă de realitatea morţii şi mai capabil să se detaşeze de trup. Cred că oamenii din ziua de azi nu îşi acordă suficient timp pentru a medita asupra adevăratei naturi a vieţii, ci se comportă ca şi cum ar trăi la nesfârşit.

Majoritatea oamenilor se uită la un cadavru ca la ceva ce i se poate întâmpla doar altcuiva, asemenea unui ghinion. Ei înţeleg moartea doar la nivelul informaţiei dar nu o simt ca pe ceva inevitabil. Când cineva începe să devină conştient de realitatea morţii şi de impermanenţa tuturor lucrurilor, se opreşte. Este oprirea ce poate oferi vieţii sale un adevărat înţeles.

Conştientizarea morţii, a bolii şi a bătrâneţii a fost de asemenea ceea ce l-a făcut pe Siddhartha, viitorul Buddha Shakyamuni, să îşi părăsească palatul regal şi să caute Iluminarea supremă.

În ceea ce mă priveşte, cuvintele care îmi vin cel mai des în minte din învăţătura lui Buddha sunt îndemnuri bazate pe conştientizarea impermanenţei. Le repet fără să vreau în mintea mea: “nu am timp, viaţa şi moartea sunt foarte importante”, sau “urmează Calea ca şi cum aceasta ar fi ultima zi din viaţa ta”.

Legea impermanenţei este cea care mă face să fiu buddhist. Un moment de cotitură în viaţa mea a fost moartea a trei persoane foarte importante pentru mine: un prieten, urmat la câteva luni de tatăl său şi bunica mea. În istoria personală aceasta a fost perioada în care am părăsit calea puterii personale şi m-am refugiat în Legământul Principal al lui Buddha Amida. Îmi vine foarte greu să redau în cuvinte toate trăirile de atunci.. Este o senzaţie ciudată şi de nesuportat să îţi simţi mâinile şi corpul fragil, asemenea unui băţ de chibrit. Uneori gândul propriei mele morţi mă sperie, nu citesc decât rareori liniştit această scrisoare a lui Rennyo. Sunt cuvinte şocante şi grele care nu pot fi liniştite decât de ultima frază în care Maestrul vorbeşte despre încrederea în Buddha Amida şi recitarea nembutsu-lui. În această ultimă frază se află speranţa noastră; fără ea întreaga scrisoare ar fi doar producătoare de depresii.

Maestrul Rennyo nu spune precum Sutra Inimii: “nu există moarte, nu există durere, nu există început al durerii nici sfârşit al durerii” ci “există moarte, există durere, bazaţi-vă pe Buddha Amida”.

În faţa şocului pe care moartea şi impermanenţa îl aduce oricărei fiinţe obişnuite, Maestrul Rennyo nu vorbeşte despre lucruri subtile. Asta îmi place foarte mult în Jodo Shinshu, accentul nu este pus pe ceea ce putem deveni – toţi suntem potenţiali Buddha şi trebuie să conştientizăm acest lucru – ci pe ceea ce suntem aici şi acum, adică fiinţe ignorante care nu pot face faţă şi nu pot depăşi prin propriile lor puteri problema naşterii şi a morţii. Pentru astfel de fiinţe, Buddha Amida spune: “Totul este ok, doar bazaţi-vă pe mine”. Este exact ceea ce aveam nevoie să aud. Legământul Principal al lui Amida conţine cuvintele pe care le căutam cu disperare în tot buddhismul. Nu ştiu alţii cum sunt dar eu nu cred că vre-o frază înţeleaptă a unui maestru Zen mă poate face să depăşesc această problemă. Pentru mine faptul că deja am în mine natura de Buddha nu mă încălzeşte cu nimic, nu schimbă nimic, nu mă ajută cu nimic. Este doar o frază frumoasă. Nu pot depăşi perspectiva propriei mele morţi printr-o detaşare bazată pe puterea personală.

Întâlnesc mulţi oameni care cad extaziaţi în faţa unor fraze subtile ce depăşesc nivelul comun de înţelegere; probabil acesta este motivul pentru care Zen-ul are atât de mult succes în Europa şi America prin koan-urile (1) sale pe care nu ştiu câţi le practică în adevăratul lor spirit. Însă pentru mine singura realitate este doar aceasta: pot muri mâine; ce se va întâmpla cu mine? Virtuţile mele sunt slabe aşadar, viitoarea naştere este nesigură dacă nu mă bazez pe Amida. Aceasta este singura realitate. Sunt omul aflat înaintea celor două râuri de foc şi de apă, din toate părţile sunt înconjurat de primejdii, sunt speriat şi depăşit de tot ce mi se întâmplă,…. Amida mă cheamă, cum aş putea să nu răspund chemării Lui. ….

Namo Amida Butsu.

________________________________________________________-

Note:

(1) Koan-ul este un cuvânt sau o frază fără sens din punct de vedere al limbajului şi care nu poate fi “rezolvat” de intelect. Este folosit ca un exerciţiu pentru a sparge limitările gândirii convenţionale şi pentru a dezvolta intuiţia, oferind în acest fel practicantului şansa de a atinge o conştientizare de dincolo de dualitate. Sunt folosite ca obiecte de meditaţie în Zen-ul Rinzai. Adeseori aceste koan-uri sunt însă tratate de mulţi oameni doar ca nişte jocuri intelectuale interesante, pierzându-şi aşadar funcţia originară.

Întrebare – de ce unii sunt salvaţi de Amida iar alţii nu?

“Nici o inimă nu este departe de Amida,

Însă un bol acoperit nu poate reflecta luna”.

Odată mi-a fost adresată următoarea întrebare:

“De ce unii sunt pregătiţi pentru nembutsu (1) iar alţii nu? Şi presupunând că nembutsu este oferit nouă de către Amida Buddha, aşa cum spune Shinran, alege cumva Amida între aceia pe care doreşte să îi salveze acum şi cei pe care nu doreşte să îi salveze încă?”

Răspuns:

Imaginează-ţi că cineva te iubeşte necondiţionat, însă ţie nu-ţi pasă. Iubirea acelei persoane se află întotdeauna cu tine, însă pentru că eşti închis faţă de ea, nu o poţi vedea sau simţii.

Există de asemenea, o altă imagine sugestivă folosită de Maestrul Rennyo(2): luna se reflectă în orice bol plin cu apă, însă unele boluri sunt acoperite. Aşadar, nu este vina lunii că imaginea ei nu se reflectă într-un bol închis. În acelaşi mod, poţi deveni închis ori deschis faţă de mesajul Legământului Principal, deşi Lumina (Compasiunea) lui Amida străluceşte mereu asupra ta. Buddha Amida nu alege “între aceia pe care doreşte să îi salveze acum şi cei pe care nu doreşte să îi salveze încă”, ci unii oameni pur şi simplu nu sunt deschişi faţă de chemarea Lui, în timp ce alţii sunt.

Ne putem întreba: “ce trebuie să facem pentru a primii shinjin (credinţa)”?

Maestrul Rennyo a spus în Rennyo Shonin Goichidai Kikigaki:

“Indiferent că avem îndoieli, dacă ascultăm cu toată fiinţa noastră, vom primii shinjin datorită Marii Compasiuni. Învăţătura buddhistă începe şi se sfârşeşte cu această ascultare.”

Aşadar, în tradiţia noastră, ascultarea învăţăturii este cea mai importantă practică. Trebuie să asculţi din nou şi din nou până când într-o bună zi vei deveni deschis şi vei primii shinjin. Cuvintele “vom primii shinjin datorită Marii Compasiuni” , arată că shinjin-ul (credinţa) vine de la Amida, însă prima parte, “dacă ascultăm cu toată fiinţa noastră”, arată ce avem de făcut, dacă dorim să primim darul credinţei de la Amida. Jason a exprimat asta foarte frumos în poemul lui despre care am vorbit la dojo:

”Descoperă-ţi bolul,

pentru a primii ploaia Dharmei.

Atunci, credinţa şi nembutsu

vor apărea în mod natural.”

Dacă cineva nu ascultă profound învăţătura, ci este plin de el însuşi, nu poate primii shinjin şi nembutsu (care este manifestarea naturală a shinjin-ului). Shinjin şi nembutsu nu ne sunt impuse cu forţa de către Buddha Amida, aşadar dacă cineva nu arată nici un interes faţă de buddhism în general şi în mod special faţă de învăţătura despre Legământul Principal, nu are cum să primească shinjin.

Lucrurile sunt simple şi totuşi foarte profunde. Cred că nu ar trebui să ne complicăm minţile ci să ascultăm Dharma din nou şi din nou, iar până la urmă, credinţa va apărea.

__________________________________________________________

Note:

(1) Nembutsu: Recitarea Numelui lui Buddha Amida

(2) Se spune că Maestrul Zen Ikkyu i-a trimis următorul koan Maestrului Rennyo:

“Amida nu are nici un fel de Compasiune din moment ce îi salvează numai pe aceia care îi rostesc Numele”.

Maestrul Rennyo i-a răspuns cu următorul poem:

“Nici o inimă nu este departe de Amida,

Însă un bol acoperit nu poate reflecta luna”.

În japoneză:

Ikkyu: “Amida ni wa makoto no jihi wa nakarikeri, tanomu shujou nomi tasukeru”

Rennyo: “Amida ni wa hedatsuru kokoro wa nakeredomo futa aru mizu ni tsuki wa yadoraji)."

Spiritul începătorului

Adeseori folosim termenii începător şi avansat atunci când ne referim la practicanţii care vin la dojo. Ce este însă un începător şi ce este un avansat? De ce nu am numit acest mic articol “spiritul avansatului” ci am preferat titlul de mai sus? Oare din cauză că un avansat nu mai are nevoie de explicaţii, nu mai este supus nici unui pericol iar începătorul trebuie bombardat cu toată atenţia pentru a nu greşi? Departe de mine acest gând! De fapt, întotdeauna i-am admirat pe începători, mi-am dorit să fiu asemenea unui începător şi vreau să am spiritul începătorului.

Un om a găsit ceva important în buddhism şi crede că i se potriveşte, este încântat de această primă descoperire şi gata să înveţe. Ochii şi urechile lui sorb învăţătura cu nesaţ ca după o sete prelungită, capul este aplecat înainte, întreaga sa fiinţă este cuprinsă de febra atenţiei şi de prospeţimea unui nou început. Deşi mişcările îi sunt adeseori stângace, face eforturi să urmeze întocmai toate instrucţiunile primite. Este zelos în a pune în practică toate gesturile şi acţiunile potrivite în dojo. Este respectuos, se interesează, pune întrebări pentru a înţelege totul şi a nu greşi cu nimic. Dorinţa de a cunoaşte şi a practica în conformitate cu învăţătura este fundamentală pentru el. Întotdeauna mă simt bine lângă un astfel de om. Prezenţa lui este electrizantă, mă susţine şi mă ajută, mă face să simt că am de-a face cu un om viu, cu adevărat interesat de Dharma. Alături de el redescopăr spiritul Căii, prospeţimea şi puterea ei.

Unii pierd mai repede sau mai târziu acest avânt al începuturilor, însă alţii îl păstrează pentru totdeauna. “Sunt buddhist de cutare sau cutare număr de ani”- aud adeseori aceste cuvinte, dar din păcate constat că mulţi au crescut mai degrabă în ani decât în profunzime. Buddhismul nu se măsoară în cantitate ci în calitate. A practica timp de o mie de vieţi dar a nu trăi şi a nu înţelege nimic este egal cu zero. Unii zic: “am mai ascultat sau am mai citit despre asta, predica de azi nu îmi spune nimic nou”. De fapt, nu predica este veche ci mintea lor este învechită.

Fiecare zi este o nouă zi, probabil şi o ultimă zi. Nu se ştie niciodată. Mai bine să auzim de o mie de ori o propoziţie Dharma şi să o înţelegem pe deplin, decât să nu o auzim niciodată. Pentru cel care este cu adevărat însetat, vasul din care bea apă numai este deloc important, ci apa. Dharma este un giuvaer nepreţuit, greu de întâlnit în multe kalpa, însă unii chiar şi atunci când îl întâlnesc îl tratează ca pe un simplu obiect de care se plictisesc foarte uşor. Unor astfel de oameni chiar nu ştiu ce să le fac.

Ascultaţi Dharma ca şi cum aceasta ar fi prima zi, cu mintea proaspătă a unui copil pentru care aceeaşi poveste i se pare la fel de interesantă chiar dacă o aude în fiecare noapte. Dacă percepeţi buddhismul doar ca pe un obiect de studiu, atunci vi se va părea întotdeauna că aţi înţeles suficient, însă dacă a devenit o Cale, atunci nu veţi înceta să vă minunaţi de el în fiecare zi.

Deşi Tannisho este o carte uşor de parcurs într-o singură zi, nu mă satur niciodată de ea. Întotdeauna când o recitesc, mi se pare că mă afund într-o grădină luxuriantă şi plină de sensuri profunde. Acum înţeleg la ce se referea Maestrul Rennyo atunci când spunea: “citiţi scrierile sacre până când se vor rupe”.

Dacă depuneţi mereu eforturi în a asculta învăţătura, mai devreme sau mai târziu se va întâmpla ceva deosebit. Singura cerinţă este doar să ascultaţi cu atenţie.

Maestrul Rennyo spunea:

“Tare este piatra şi moale este apa; cu toate acestea, apa toceşte piatra. Se spune că dacă există voinţă, chiar şi atingerea Buddheităţii devine posibilă. Indiferent cât de puţină credinţă ar avea cineva, dacă ascultă predicile cu toată seriozitatea, va atinge credinţa prin Compasiunea lui Buddha. De aceea, este important să se asculte cu sinceritate şi seriozitate predicile Dharma.”

Nu este necesară vre-o stare specială pentru a merge în Tărâmul Pur – comentariu la cap 9 din Tannisho

Sar la capitolul 9 din Tannisho, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu unul din cititori:

“Deşi recit nembutsu, tendinţa de a dansa de bucurie este foarte slabă în interiorul meu şi nu îmi doresc să mă duc în Tărâmul Pur foarte repede. Cum ar trebui să stea lucrurile [pentru un om care recită nembutsu]?”

Când l-am întrebat pe Maestru acest lucru el mi-a răspuns: “Şi eu îmi pusesem întrebarea aceasta şi văd că acum aceeaşi idee îţi apare şi ţie Yuien-bo!

Când reflectez profund asupra acestei chestiuni, dat fiind faptul că nu simt atâta bucurie precum ar trebui să simt aşa încât să dansez pe pământ şi prin aer, îmi dau seama cu atât mai mult că naşterea mea în Tărâmul Pur este pe deplin asigurată.

Ceea ce reţine inima care ar trebui să se bucure şi ne împiedică să ne bucurăm este acţiunea patimilor oarbe. Totuşi, Buddha ştiind asta dinainte ne-a numit “fiinţe ignorante şi pline de patimi oarbe”; aşa că devenind conştienţi de faptul că Legământul plin de compasiune al Puterii Celuilalt a fost făcut pentru binele nostru, care suntem fiinţe de acest fel, îl găsim şi mai plin de încredere.

Mai mult decât atât, nedorind să mergem în Tărâmul Pur foarte repede, ne temem că am putea muri chiar şi când suntem puţin bolnavi; aceasta este de asemenea acţiunea patimilor oarbe. Ne este foarte greu să abandonăm această veche casă a durerii unde am migrat până acum timp de nenumărate kalpa şi nu suntem plini de dor după Tărâmul Pur al păcii, unde ne vom naşte până la urmă. Cât pot fi de puternice patimile noastre oarbe!

Dar deşi nu am prea vrea să părăsim această lume Saha, în momentul în care legăturile noastre karmice cu ea sunt rupte şi în cele din urmă murim, vom merge în acel tărâm.

Amida îi compătimeşte în mod special pe aceia care nu îşi doresc să se ducă în Tărâmul Pur foarte repede. Reflectând asupra acestui lucru, simţim că Legământul marii compasiuni este cu atât mai demn de încredere şi ne dăm seama că Naşterea noastră este asigurată.

Dacă am fi simţit nevoia să dansăm plini de bucurie şi am fi dorit să mergem în Tărâmul Pur foarte repede ne-am putea întreba dacă nu cumva nu mai avem patimi oarbe”.

Acestea au fost cuvintele lui.”

Tannisho, cap 9

_____________________________________________________________

Comentariu:

“Şi eu îmi pusesem întrebarea aceasta şi văd că acum aceeaşi idee îţi apare şi ţie Yuien-bo!...”, - această primă propoziţie din răspunsul lui Shinran a fost cu siguranţă una şocantă, însă i-a dat imediat lui Yuien-bo un sentiment de uşurare. Maestrul nu l-a certat, ba dimpotrivă, şi-a început explicaţiile spunând că şi el nutrea aceleaşi sentimente şi că îşi pusese aceeaşi întrebare!

Apoi continuă răspunsul cu alte cuvinte şocante dar aducătoare de linişte:

„….dat fiind faptul că nu simt atâta bucurie precum ar trebui să simt aşa încât să dansez pe pământ şi prin aer, îmi dau seama cu atât mai mult că naşterea mea în Tărâmul Pur este pe deplin asigurată.”

Această afirmaţie este extrem de profundă. Absenţa bucuriei zilnice din inima unui adept nembutsu şi prezenţa fricii de moarte la care se adaugă în mod natural lipsa dorinţei de a merge în Tărâmul Pur imediat, nu sunt obstacole în calea naşterii în Tărâmul Pur, ci din contră, sunt chiar motive să credem că naşterea noastră acolo este pe deplin asigurată!

Aceasta se datorează faptului că Amida salvează exact fiinţele de acest gen. Astfel de fiinţe cu asemenea sentimente şi ataşamente sunt motivul pentru care Amida a făcut Legământul Lui.

De asemenea, atingerea naşterii noastre în Tărâmul Pur şi sentimentele pe care le nutrim zi de zi sunt două lucruri separate, ultimele neinfluenţând-o pe cea dintâi.

Sentimentele şi fricile noastre depind de karma personală şi patimile oarbe ale fiecăruia, în timp ce naşterea în Tărâmul Pur depinde numai de Puterea lui Amida. De aceea sentimentele, ataşamentele sau fricile noastre nu ne pot influenţa naşterea în Tărâmul Pur.

Puterea iluziilor şi fricilor noastre nu se poate compara cu Puterea Compasiunii lui Amida manifestată în Legământul Său Principal.

Nimic nu poate egala Puterea lui Amida în care ne încredem total şi care ne face să ne naştem în Tărâmul Pur.

Ce uşurare a simţit Yuien-bo şi noi de asemenea, în numele cărora a pus această întrebare! Salvarea lui Amida nu aşteaptă nimic de la noi, nici măcar să simţim bucurie!

Putem de asemenea să ne păstrăm ataşamentele faţă de această viaţă şi să ne fie în continuare frică de moarte şi totul este ok! Nu contează dacă nu vrem să mergem în Tărâmul Pur imediat, nici că ne este groază la gândul că am putea muri la cel mai mic semn de pericol sau boală. Amida înţelege asta şi ne acceptă aşa cum suntem. El ştie că nu ne putem depăşi frica de moarte şi că bucuria ce vine în urma asigurării lui Amida că ne vom naşte în Tărâmul Pur poate fi de multe ori umbrită de suferinţele noastre zilnice provenite din ignoranţă şi ataşamente. Amida nu are aşadar, nici cea mai mică cerere din partea noastră. Tot ce avem de făcut este să ne încredem în El, urmând ca Amida să îndeplinească tot ceea ce este necesar ca să ne naştem în Tărâmul Pur în momentul morţii. Frica şi ataşamentul faţă de această casă a durerii pe care o numim viaţă este acceptată şi înţeleasă.

Buddha Amida nu a făcut Legământul Său Principal pentru Buddhaşi sau Bodhisattvaşi care sunt deja Iluminaţi şi liberi de patimi oarbe, ci pentru fiinţe pline de ataşamente şi iluzii, înfricoşate nu numai de moarte ci de cel mai mic semn de boală, incapabili de a atinge Buddheitatea prin propriile lor puteri.

La sfârşitul răspunsului său către Yuien-bo, Shinran zâmbeşte, spunându-i acestuia şi nouă, cu un profound simţ al umorului:

„Dacă am fi simţit nevoia să dansăm plini de bucurie şi am fi dorit să mergem în Tărâmul Pur foarte repede ne-am putea întreba dacă nu cumva nu mai avem patimi oarbe”.

Iar dacă nu am mai avea patimi oarbe ar însemna că suntem deja Buddhaşi iar pentru cei ce sunt deja Buddhaşi Legământul Principal nu mai are nici o importanţă.

Aşa că ne putem linişti şi zâmbi la ultimele cuvinte ale lui Shinran. Suntem salvaţi exact aşa cum suntem. Nu ni se cere nimic, absolut nimic.
Namo Amida Butsu

Transferul de merit de la Buddha Amida către practicant

Maestrul Rennyo spunea într-una din Scrisorile sale:

“Atingerea inimii încrezătoare (shinjin) se găseşte în înţelegerea celui de-al Optsprezecelea Legământ. A înţelege acest Legământ înseamnă a înţelege ce înseamnă ‘Namo Amida Butsu’. Aşa că, atunci când cineva se refugiază pentru prima oară în Amida, aceasta înseamnă “namo” iar “aspiraţia şi transferul virtuţii” este de asemenea implicată. Asta înseamnă că Tathagata Amida îşi transferă virtuţile către noi, fiinţele ignorante. Despre acest lucru suntem învăţaţi în Marea Sutră ca fiind ‘aducerea tuturor fiinţelor sensibile către atingerea virtuţilor’. Aşadar urmează că toată karma rea şi patimile oarbe cărora le-am dat naştere din trecutul fără de început sunt complet distruse de către puterea de neconceput a Legământului. Astfel, ne aflăm în stadiul de non-retrogresiune ori stadiul celor cu adevărat stabiliţi.”

În aceste cuvinte ale sale, Rennyo scoate în evidenţă un alt aspect important al învăţăturii Jodo Shinshu – transferul de merit de la Buddha Amida către noi. În practicile bazate pe puterea personală ori în alte şcoli buddhiste, adeptul acumulează merite pe care le transferă către atingerea propriei sale Eliberări, însă pe Calea Puterii Celuilalt transferul de merit are loc între Buddha Amida şi credincios. Acest transfer de merit este cel care îl face pe adept capabil să atingă naşterea în Tărâmul Pur şi Nirvana.

Într-un imn se spune:

“Când fiinţele sensibile ale acestei lumi a celor cinci pângăriri (1)

Se încred în Legământul Principal,

Virtuţi de nedescris, inexplicabile şi de neconceput

Îi umplu pe aceşti practicanţi.”

Transferul de merit de la Buddha Amida către practicant este de două tipuri: 1) “transferul de merit al mersului înainte” (Oso-Eko) şi 2)“transferul de merit al întoarcerii înapoi” (Genso-Eko).

Primul înseamnă că Amida îşi transferă meritele Sale către noi, făcându-ne astfel capabili să atingem Buddheitatea în Tărâmul Pur iar al doilea că cel care a devenit astfel un Buddha împărtăşindu-se din Iluminarea lui Amida, este făcut capabil să se întoarcă în această lume şi să lucreze la salvarea tuturor fiinţelor.

Trezirea Minţii Bodhi – aspiraţia de a atinge Buddheitatea pentru salvarea personală şi a tuturor fiinţelor – este împlinită în Trezirea Credinţei în Legământul Principal al lui Buddha Amida. Shan-tao spunea: “Trezeşte-ţi Mintea Bodhi prin Compasiunea lui Amida”, adică aspiraţi către Eliberarea voastră şi a celorlalte fiinţe bazându-vă pe Compasiunea lui Amida (Legământul său Principal).

Aşadar, Trezirea Minţii Bodhi, cerinţa şi condiţia obligatorie în Mahayana, a atingerii Eliberării supreme, apare în Jodo Shinshu sub forma inimii încrezătoare (shinjin).

Shinran spune în “Imnurile patriarhilor”:

“Credinţa este Mintea Unică;

Mintea Unică este Mintea precum diamantul;

Mintea precum diamantul este Mintea Bodhi;

Această minte este oferită nouă de Puterea Celuilalt.”

Mintea Unică reprezintă cauza Iluminării. Din moment ce aceasta este însăşi Mintea Bodhi, înseamnă că are două aspecte (2):

“A te refugia cu o Minte Unică

În Buddha al Luminii fără de oprelişti care se răspândeşte în cele zece direcţii

Este mintea care aspiră să devină Buddha;

Aşa spune Vasubandhu, Maestrul Discursului (3).”

(Imnurile patriarhilor 17)

“Mintea care aspiră să devină Buddha

Este mintea ce caută să salveze fiinţele sensibile;

Mintea care caută să salveze fiinţele sensibile

Este adevărata Credinţă oferită de Compasiunea lui Amida.”

(Imnurile patriarhilor 18)

De asemenea, Shinran afirmă în "Imnurile epocilor Dharma":

„Shinjin, care este lucrarea de neconceput a puterii Legământului

Nu este altceva decât mintea care aspiră la Marea Iluminare.”

_____________________________________________________

Note:

(1) Cele cinci pângăriri sunt cele cinci semne de decădere ale lumii în care trăim: 1. decăderea viziunilor, când concepţiile şi ideile greşite devin predominante, 2. înmulţirea şi exaltarea patimilor omeneşti asociată cu ridicarea lor în slăvi, 3. decăderea condiţiei umane, când oamenii sunt în general nemulţumiti şi nefericiţi, 4. micşorarea duratei de viaţă – în conformitate cu sutrele, atunci când viaţa omului este mai mica sau aproape de o sută de ani, 5. înmulţirea războaielor şi a dezastrelor naturale. Când cele cinci pângăriri ajung predominante, Iluminarea sau Buddheitatea devine imposibil de atins.

(2) Cele două aspecte ale Minţii Bodhi sunt a aspira la atingerea Buddheităţii pentru sine însuşi şi pentru ceilalţi.

(3) “Discurs despre Tărâmul Pur”, lucrare al cărui autor este Vasubandhu.

Credinţa şi nembutsu nu sunt creaţia noastră

Motivul pentru care în sufletul unui adept nembutsu există atât credinţa în Legământul Principal cât şi patimile şi iluziile sale, este că această credinţă nu îi aparţine. Iată un alt aspect important al învăţăturii Jodo Shinshu. Se spune că într-o pădure de copaci Eranda(1) cresc numai copaci Eranda iar nu faimoşii copaci frumos mirositori Chandana(2). Este un miracol dacă un copac Chandana creşte într-o pădure de copaci Eranda. La fel, este un miracol ca, credinţa în Buddha să crească în inima oamenilor. Cum se poate întâmpla ca din patimile omeneşti să ia naştere credinţa în Buddha? Răspunsul este că aşa ceva este de-a dreptul imposibil iar credinţa în Buddha nu este lucrarea oamenilor ci ceea ce Buddha plantează în noi. De aceea, shinjin sau inima încrezătoare este numită “credinţa fără rădăcini”, deoarece nu are rădăcini în mintea omului ci în Compasiunea lui Buddha.

La fel stau lucrurile şi cu recitarea Numelui care este exprimarea credinţei şi a recunoştinţei. Totul vine de la Amida şi se manifestă asemenea unui ecou în sufletele şi pe buzele noastre, precum un copil ce răspunde cu încredere la chemarea mamei sale.

Mama îşi cheamă copilul iar acesta răspunde imediat. Răspunsul copilului se datorează chemării mamei iar nu puterii personale a copilului. În acelaşi mod, shinjin (inima încrezătoare) nu este creaţia noastră, ci răspunsul natural la chemarea lui Buddha Amida – Mama plină de Compasiune a tuturor fiinţelor. Datorită lui Amida, ne încredem în Amida şi recităm nembutsu. Numai pentru că mama trimite întotdeauna iubire necondiţionată copilului său, acesta se poate încrede în ea. Credinţa copilului este de fapt, iubirea mamei care se manifestă în el. Mama este cea care hrăneşte copilul şi îl face să crească. Un copil este nimic fără mama sa. Puterea iubirii ei îl face să crească iar nu puterea lui.

Shinjin şi nembutsu sunt ecoul – manifestat în noi, a chemării puternice a lui Amida. Când cineva se află la munte şi strigă, va auzi automat un ecou. Dacă nu strigi, ecoul nu poate fi auzit. Dacă Amida nu ne-ar chema plin de Compasiune, nu ar avea cum să existe shinjin (credinţa) şi nembutsu (recitarea Numelui).

Această importantă învăţătură – shinjin şi nembutsu vin de la Amida şi nu sunt creaţia noastră – este foarte dificil de explicat în cuvinte. De fapt, se află dincolo de înţelegerea conceptuală. Folosesc în explicaţiile mele unele imagini pentru a-i face pe cititorii acestui articol să înţeleagă un adevăr important – acela că nu există nimic pe care să îl putem numi “al nostru” sau “creaţia noastră”, în special shinjin şi nembutsu. Nu ştiu dacă aceste imagini sunt cele mai bune. Folosiţi-le dacă le consideraţi utile, pentru a abandona orice gânduri de merite personale în primirea shinjin-ului şi a naşterii în Tărâmul Pur. Doar bazaţi-vă pe Buddha Amida şi nu vă gândiţi la nimic altceva. Nu întâmplător folosesc termenul “a primi” şi nu “a atinge” atunci când mă refer la shinjin.

Note:

(1) Copaci din Asia care fac fructe otrăvitoare.

(2) Copaci cu fructe şi flori frumos mirositoare.

Din nou despre învăţătorul Jodo Shinshu – comentariu la capitolul 6 din Tannisho

„Se pare că au apărut dispute printre adepţii practicii exclusive a nembutsu-lui, care se contrazic folosind cuvinte de genul: “aceştia sunt discipolii mei” sau “aceştia sunt discipolii altcuiva”.

Astfel de cuvinte sunt total lipsite de sens.

În ceea ce mă priveşte, eu nu am nici măcar un singur discipol. Pentru că dacă ar fi fost să îndrum oamenii către nembutsu prin propriile mele eforturi, atunci ei ar fi putut să fie discipolii mei. Dar să numesc pe cineva discipolul meu când el rosteşte nembutsu numai prin eforturile lui Amida, este de-a dreptul ridicol.

Ajungem să ne întâlnim atunci când se împlinesc condiţiile pentru a ne întâlni şi ne despărţim când se împlinesc condiţiile pentru a ne despărţi. În ciuda acestui lucru, unii susţin că aceia care recită nembutsu schimbând un învăţător pentru a-l urma pe altul nu pot atinge naşterea în Tărâmul Pur. Asta este absurd. Pot ei spune că îşi vor lua înapoi shinjin-ul oferit de Amida ca şi cum acesta le-ar aparţine? Aşa ceva să nu se mai zică niciodată.

Dacă cineva ajunge să fie în concordanţă cu lucrarea spontană a Legământului (jinen) acesta se va trezi către bunăvoinţa lui Buddha şi a învăţătorilor săi.

Acestea au fost cuvintele lui.”

Tannisho, cap 6

______________________________________________________________________________

Comentariu:

În conformitate cu spusele Maestrului Rennyo există cinci condiţii pentru ca cineva să se nască în Tărâmul Pur:

- binele acumulat din trecut

- un bun învăţător spiritual

- lumina lui Amida

- inima încrezătoare (shinjin)

- rostirea Numelui (nembutsu)

“Binele din trecut” reprezintă karma bună din vieţile trecute şi această viaţă, care se manifestă acum printr-o stare a minţii deschisă şi receptivă faţă de mesajul Legământului Principal al lui Buddha Amida. În Jodo Shinshu practica principală este „monto” – „a asculta” învăţătura. Mulţi însă aud învăţătura despre Legământul Principal dar nu toţi sunt deschişi faţă de ea. Această deschidere este foarte importantă în tradiţia noastră şi este manifestarea binelui din trecut. De asemenea, dacă ascultăm învăţătura în mod repetat, devenind îmbibaţi cu Dharma în toată fiinţa noastră, această ascultare permanentă va deveni tot un fel de „bine din trecut” care ne va face deschişi faţă de Legământul Principal.

Bunul învăţător spiritual este cel care ne îndrumă spre calea bazată pe Legământul Principal, el este mesagerul care ne îndeamnă să ne încredem în Amida iar apariţia lui este tot o manifestare a binelui din trecut. Acesta poate să fie un om dar şi o carte sau un text sacru, însă mesajul său nu poate fi receptat decât pe fondul deschiderii de care vorbeam înainte.

În Jodo Shinshu învăţătorul este numit „zenchishiki” (kalyanamitra în sanscrită), ceea ce se traduce prin „bun prieten pe Cale”. Nu trebuie ânsă confundat cu rolul Maestrului sau al gurului din alte tradiţii buddhiste.

Ori de câte ori apare în texte termenul “Maestru”, cu referire la Shinran, ori în zilele noastre cu referire la un învăţător deosebit, este doar pentru a exprima recunoştinţa.

Lumina lui Amida reprezintă lucrarea şi dorinţa lui Buddha Amida de a salva toate fiinţele aflate în iluzie. Manifestarea acestei lucrări este Legământul Principal.

Aşadar, datorită binelui acumulat din trecut ne întâlnim cu un bun învăţător spiritual şi suntem deschişi faţă de mesajul său – Legământul Principal (lumina lui Amida). În acest moment are loc ceea ce se numeşte “Trezirea credinţei” sau apariţia inimii încrezătoare (shinjin).

Inima încrezătoare înseamnă că adeptul se bazează pe Buddha Amida pentru atingerea naşterii în Tărâmul Pur, mai precis pe Legământul Său Principal.

Rostirea Numelui (nembutsu) apare în mod spontan odată cu Trezirea credinţei, ca expresie a acesteia şi a recunoştinţei faţă de Buddha Amida că ne salvează aşa cum suntem. Acesta este singurul nembutsu explicat şi acceptat în tradiţia noastră – nembutsu-l credinţei şi al recunoştinţei.

“Binele din trecut” şi “bunul învăţător spiritual” nu sunt altceva decât condiţii ce creează un mediu propice în care Lumina lui Amida să se poată manifesta, însă ele nu reprezintă cauze directe ale naşterii în Tărâmul Pur.

“Inima încrezătoare”(shinjin) şi “rostirea Numelui” (nembutsu) sunt manifestarea Luminii lui Amida în inima practicantului şi nu pot exista independent de aceasta. Numai datorită lucrării lui Amida şi dorinţei Sale de a ne salva (Lumina lui Amida), suntem noi capabili să ne încredem în Amida şi să recităm nembutsu.

Nici “binele din trecut” ori “învăţătorul spiritual” nu sunt cauze directe pentru naşterea noastră în Tărâmul Pur.

Maestrul Rennyo explică acest aspect într-una din Scrisorile sale:

“Îndemnaţi de lucrarea acestei Lumini [Lumina lui Amida], aceia care sunt înzestraţi cu bine karmic din trecut ajung să atingă inima încrezătoare a Puterii Celuilalt. Astfel, a devenit limpede acum că inima încrezătoare este oferită de Tathagata Amida. Prin urmare, acum ştim foarte clar că aceasta nu este mintea creată de adepţi ci marea inimă încrezătoare a Puterii Celuilalt oferită nouă de Tahagata Amida.”

Acest pasaj, împreună cu explicaţiile de mai sus arată foarte clar adevărul cuvintelor Maestrului Shinran citate în acest capitol din Tannisho:

“În ceea ce mă priveşte, eu nu am nici măcar un singur discipol. Pentru că dacă ar fi fost să îndrum oamenii către nembutsu prin propriile mele eforturi, atunci ei ar fi putut să fie discipolii mei. Dar să numesc pe cineva discipolul meu când el rosteşte nembutsu numai prin eforturile lui Amida este de-a dreptul ridicol.”

Nembutsu este manifestarea shinjin-ului (inimii încrezătoare) iar ambele vin de la Amida.

Aşadar, un preot Jodo Shinshu sau un învăţător nu poate afirma, „aceştia sunt discipolii mei” sau „aceia sunt discipolii altcuiva”, ca şi cum el a fost cel care le-a oferit shinjin şi nembutsu. Din contră, învăţătorul nu este altceva decât un mesager, omul care îi îndeamnă pe ceilalţi prin orice fel de metode să se încreadă în Amida.

Învăţătorul îşi îndeplineşte bine misiunea de mesager numai dacă se raportează la cuvintele şi explicaţiile lui Shinran şi Rennyo iar nu la interpretările personale. Bineînţeles, îşi poate folosi priceperea şi cunoştinţele pentru a-i face pe oameni să înţeleagă şi să se încreadă în învăţătura despre Legământul Principal, însă nu trebuie să devieze niciodată de la ceea ce Maestrul Shinran sau Rennyo au spus şi predat. Acest lucru este foarte important şi orice învăţător trebuie să se întrebe dacă este într-adevăr în acord cu textele canonice şi cuvintele acestor doi Maeştri – unica sursă a învăţăturii adevărate. Orice altceva care nu se regăseşte în textele canonice sau nu este în concordanţă cu acestea trebuie considerat a fi în afara şcolii Jodo Shinshu.

Dacă un adept realizează că învăţătorul său nu predă în conformitate cu litera şi spiritul textelor canonice ori cuvintele lui Shinran şi Rennyo, poate să îl părăsească pe acesta şi să nu mai asculte niciodată explicaţiile sale.

Însă chiar şi în cazul în care învăţătorul său predică învăţătura în conformitate cu litera şi spiritul textelor canonice ori cuvintele lui Shinran şi Rennyo, tot îşi poate schimba învăţătorul cu un altul pe care îl consideră mai priceput în explicaţii ori faţă de care simte mai multă apropiere, etc. Nici un preot sau învăţător nu trebuie să se supere din pricina acestui lucru. Nimeni nu trebuie obligat să se explice în alegerea unui învăţător sau părăsirea altuia. De fapt, nimeni nu părăseşte pe nimeni, deoarece relaţia dintre învăţător şi membrii unui dojo sau templu este una făcută de comun acord. Un adept are libertatea de a-şi căuta învăţătorul în care să aibă încredere că predă bine învăţătura.

Bineînţeles, este exclusă lipsa de respect pe care toţi membrii unei sangha (comunităţi) trebuie să o aibă unii faţă de alţii.

De asemenea, chiar şi dacă cineva îşi schimbă învăţătorii în funcţie de toanele personale, fără a fi serios în căutările sale, preotul nu trebuie să se supere.

Cred că un învăţător este bine să îşi educe mintea pentru a o face asemenea unei oglinzi. O oglindă reflectă total pe cel aflat înaintea ei, fiind plină de acea persoană şi nu de altcineva, dar atunci când omul respectiv pleacă, oglinda nu îl mai reflectă. În acelaşi mod, un învăţător Jodo Shinshu trebuie să fie total concentrat pe oamenii care îi cer să îi călăuzească în înţelegerea învăţăturii, având mereu în minte îndemnul lui Shinran Shonin: „ajută-i pe ceilalţi să primească shinjin”, şi să îşi folosească întotdeauna capacităţile pentru a-i face pe aceştia deschişi faţă de lucrarea lui Amida. Asta este misiunea lui.

Dar dacă toţi membrii dojo-ului său decid să plece şi să meargă la un alt învăţător, trebuie să îi lase în pace şi să nu simtă nici un fel de ataşament faţă de ei. Acţionând în acest mod el dovedeşte că înţelege cu adevărat legea karmei în conformitate cu care, „ajungem să ne întâlnim atunci când se împlinesc condiţiile pentru a ne întâlni şi ne despărţim când se împlinesc condiţiile pentru a ne despărţi” precum şi faptul că nu este decât un mesager şi o călăuză iar nu un creator al shinjin-ului. De asemenea, dacă cei plecaţi se răzgândesc şi se întorc la el, trebuie să îi primească pe aceştia ca şi cum nici nu ar fi plecat, gândindu-se numai la cum să le fie folositor.

Iar dacă „cineva ajunge să fie în concordanţă cu lucrarea spontană a Legământului (jinen) –să aibă shinjin - acesta se va trezi către bunăvoinţa lui Buddha şi a învăţătorilor săi” - va conştientiza recunoştinţa pe care o datorează lui Buddha Amida şi învăţătorului/învăţătorilor care l-au ghidat către El.

M-am întors

M-am întors de la templul Eko-ji în seara asta după vre-o 30 ore de mers cu trenul.
În fotografia de mai sus apar împreună cu Rev. Takao Aoyama, preşedintele Eko Haus der Japanischen Kultur din Dusseldorf şi abatele templului Eko-ji.

Într-una din zilele următoare voi relua comentariile după Tannisho, aşa că fiţi pe fază.

La multi ani pentru 1 Decembrie

-o coincidenta frumoasa: dupa cum se vede, steagul Romaniei contine primele trei culori din steagul buddhist (reprezentativ pentru toate şcolile buddhiste) -

In curand va fi ziua nationala, insa eu o voi petrece in strainatate. Maine plec la un templu din Germania pentru o saptamana si ceva. Am o invitatie si bursa oferita de Eko Haus der japanischen kultur si templul Eko-ji din Dusseldorf..

Va trimit asadar, de pe acum urarile de “La multi ani” si daca aveti rabdare, va impartasesc putin din gandurile mele cu ocazia zilei nationale.

M-am nascut in aceasta tara datorita unor cauze si conditii pe care mintea mea limitata nu le poate pricepe. Insa, locul unde ma aflu este prezentul meu; timpul in care traiesc este aici si acum. Daca imi convine sau nu, imi place sau nu imi place, asta e. Oricum, nu exista in aceasta lume iluzorie vre-un loc perfect.

Au fost momente in care as fi preferat sa ma nasc in Japonia sau Tibet, in orice caz intr-o tara buddhista. Insa traind acolo si avand atat de multe ocazii sa aud invatatura lui Buddha, as fi fost oare capabil sa o apreciez? Lumina unui far bate foarte departe, insa adeseori oamenii care locuiesc la temelia lui nu stiu sa ii aprecieze stralucirea. Probabil ca nascandu-ma atat de departe de Dharma din punct de vedere geografic si neavand acces usor la ea, se datoreaza faptului ca nu am stiut sa o apreciez in alte vieti. Probabil de aceea a trebuit in aceasta viata sa fac atatea eforturi pentru a o intalni. Insa, in acelasi timp, dificultatile pe care le intampin ma ajuta sa fiu mult mai recunoscator pentru sansa rara pe care o traiesc din nou – aceea de a ma naste om si a intalni Dharma.

Am realizat ca exact acest loc pe care eu il consideram departe de Dharma mi-a oferit sansa de a asculta Dharma. Istoria tarii acesteia s-a modelat in asa fel incat eu si multi altii ca mine am ajuns sa auzim si sa urmam invatatura lui Buddha. Aici am crescut, aici am ras, aici am suferit, aici am spus prima oara formula refugiilor.

Acum 19-20 ani era imposibil sa devin buddhist intr-o tara comunista, insa odata cu revolutia din Decembrie conditiile au inceput sa se schimbe. Dharma a ajuns in Romania datorita sacrificiului acelor oameni care au murit atunci. Au fost crestini sau poate atei, nu conteaza, insa ei mi-au oferit cel mai de pret cadou - m-au ajutat sa intalnesc Dharma.

Aceste ganduri ma fac adeseori sa recit nembutsu cu recunostinta. Sunt buddhist si pentru ca ei au murit. Sper sa nu uit niciodata acest lucru.

Kenedy spunea: “Nu te intreba ce poate tara sa faca pentru tine, mai degraba ce poti face tu pentru tara”. Sunt cuvinte profunde la care ma gandesc din cand in cand in mijlocul mizeriilor de fiecare zi. Uneori ma ajuta, alteori nu, depinde si de cat de greu ma apasa unele dificultati si obstacole.

Ce fac eu pentru tara? Singurul lucru de care sunt capabil este sa ajut la raspandirea Dharmei in speranta ca vor exista unii romani care vor fi transformati de ea.

Aduc in literatura romana texte din traditia mea, raspandesc in aceasta tara invatatura buddhista, ajut pe ceilalti sa primeasca shinjin si sa devina Buddha. Mai mult de atat nu pot, insa fiecare isi are contributia lui.

La multi ani si sa fim uniti!

Namo Amida Butsu

___________________________________________________
Note:
Albastru din steagul buddhist simbolizeaza Compasiunea universala, galbenul, Calea de mijloc, rosul este simbol pentru binecuvantari, albul reprezinta puritatea si eliberarea iar oranje simbolizeaza intelepciunea.

Salvarea celor cu care avem legături karmice şi a tuturor fiinţelor – comentariu la cap 4 şi 5 din Tannisho

„În ceea cea priveşte compasiunea, există o diferenţă între Calea Înţelepţilor şi Calea Tărâmului Pur.